Euro 2008 – flash : Legendele Grupei C

Italia – Dino Zoff

Nascut în februarie 1942, Dino Zoff este o legenda vie a fotbalului italian, un ambasador de succes al tarii sale si un extraordinar detinator de recorduri.

În 22 de ani de cariera (1961-1983), fostul mare portar a bifat 570 de partide în Serie A pentru Udinese, Mantova, Napoli si Juventus. Pentru torinezi, Zoff a stabilit un record incredibil: 332 de meciuri consecutive, neratând niciun joc timp de 11 ani, dar si 903 minute fara gol primit. La fel de impresionant este palmaresul sau si la nivel de echipa nationala: 112 selectii (59 ca si capitan al squadrei azzura), 4 turnee de Campionat Mondial, unul câstigat (1982) si un record înca valabil de 1.143 de minute fara gol primit în aceasta competitie.

Performer într-o epoca în care fotbalul era doar un sport, nu fenomenul global de astazi, Dino Zoff contrasta puternic prin comportamentul si calmul sau, fata de excesele pe care le fac fotbalistii actuali. “Daca nu as fi fost portar, mi-as fi folosit mâinile pe care mi le-a dat Dumnezeu pentru a munci ca mecanic sau ca fermier. Am avut o cariera atât de lunga pentru ca în viata întotdeauna înveti ceva nou si ai mereu posibilitatea de a deveni mai bun, daca ai si vointa”, a explicat Zoff secretul sau.

Zoff si-a început cariera la Napoli, în 1967, pe vremea când avea 25 de ani. Viata din orasul de la poalele Muntelui Vezuviu i-a calit mai tare caracterul sau si asa puternic: “Napoli si eu eram ca doua extreme care se atrageau. Ne-am îndragostit imediat unul de celalalt”, spune Zoff. La vârsta de 30 de ani, goalkeeper-ul a facut pasul catre Juventus, contribuind decisiv la performantele “Batrânei Doamne”, antrenate la acea vreme de Giovanni Trappatoni si care îi mai avea în componenta pe Gentile, Scirea, Tardelli, Causio, Paulo Rossi si Roberto Bettega. La Torino, Dino Zoff a cucerit 6 titluri, doua cupe ale Italiei, o Cupa UEFA, dar a si pierdut doua finale de Cupa Campionilor (cu Ajax în 1973 si cu Hamburg în 1983).

Cea mai importanta realizare a lui Zoff din cariera de fotbalist ramâne însa Cupa Mondiala cucerita în 1982, dupa dezamagirile din 1970, 1974 si 1978.

Dupa acea finala câstigata în fata Germaniei de Vest, artistul italian Renato Gattuso a pictat o fresca în care Dino Zoff este întruchipat pe Stadionul “Santiago Bernabeu”, ridicând spre cer trofeul suprem. Acea pictura a devenit de atunci pentru toti iubitorii fotbalului italian o icoana. Asa cum este si legenda Dino Zoff. 

Olanda – Johan Cruyff

Fosta glorie desemnata sa reprezinte Olanda în galeria celor mai importante nume ale fiecarei tari participante la Euro 2008 este Johan Cruyff.

Dupa celebrii pictori Rembrandt si Van Gogh, Johan Cruyff este cel mai cunoscut olandez din toate timpurile. Un studiu a aratat faptul ca mai mult de doua milioane de oameni îl cunosc pe cel mai mare fotbalist batav din toate timpurile, nascut pe 25 aprilie 1947, în Amsterdam.

Un fenomen atât ca jucator, cât si ca antrenor, fotbalul a fost viata lui înca din tinerete, când evolua cu succes pentru Ajax si “nationala” Olandei, dar si mai târziu, ca antrenor la Barcelona, unde a facut istorie pe banca tehnica a catalanilor. Atitudinea lui Johan Cruyff fata de fotbal l-a facut apreciat de suporteri, acestia încurajându-l indiferent de situatie, respectând dedicatia fostului mare fotbalist pentru munca si pentru faptul ca tot ce facea, realiza în numele publicului.

Mai mult decât orice, Cruyff a fost concentrat în cariera de antrenor pe marcarea cât mai multor goluri. Într-o vreme în care tendinta era de închidere a jocului, “Marele Blond” a întrevazut posibilitatea utilizarii unui sistem cu trei atacanti, cu doua aripi pe laturile terenului si un vârf înfipt în careul advers. Cheia revolutionarului concept de joc statea într-un joc pozitional, bazat pe triunghiuri de pase si aptitudini tehnice, în acest sens facându-se o selectie riguroasa. Esential însa era ca mingea sa circule continuu, pe toata suprafata terenului.

Ca jucator, Johan Cruyff a cucerit 8 titluri de campion cu Ajax si unu cu Feyenoord, 5 Cupe ale Olandei cu Ajax si una cu Feyenoord, 3 Cupe ale Campionilor, o Cupa Intercontinentala si doua Supercupe ale Europei în tricoul “lancierilor”.

Din postura de tehnician, cele mai mari realizari ale lui Cruyff au fost cucerirea Cupei Cupelor în 1987 cu Ajax (cea mai tânara trupa care a realizat vreodata aceasta performanta), Cupa Cupelor (1989), Cupa Campionilor Europeni (1992) si Supercupa Europei (1992), toate cu Barcelona.

Dupa retragerea din fotbal, Johan Cruyff a inaugurat o fundatie care îi poarta numele si care este dedicata copiilor talentati, care vor sa-si creeze un viitor din fotbal. Pe lânga încurajarea fotbalului feminin, Fundatia Johan Cruyff promoveaza si fotbalul de strada. “Fotbalul de strada este cel mai pur mod în care poti practica acest sport. Vreau sa le ofer copiilor aceleasi bucurii pe care mi le-a oferit fotbalul mie”, spune cel mai bun fotbalist olandez din toate timpurile, Johan Cruyff. 

Franta – Just Fontaine

Francezii au avut multe glorii în istoria fotbalistica a tarii, însa primul nume de pe aceasta lista a fost cel al lui Just Fontaine. Ajuns la 78 de ani, Fontaine va ramâne în amintirea admiratorilor fotbalului de altadata cu recordul de goluri stabilit la Cupa Mondiala din 1958, când a înscris 13 goluri în 6 jocuri. Înaintea turneului final al CM din 1958, Just Fontaine sarbatorise cucerirea eventului cu formatia sa de la acea vreme, Stade De Reims. În ciuda performantelor obtinute, fostul club de top al Frantei, ca si tot fotbalul mondial de altfel, avea atunci o conditie paupera, fata de situatia în care se gasesc cluburile cu pretentii din secolul XXI. Jucatorii nu aveau în epoca fotbalului romantic decât o singura pereche de ghete si un rând de echipament. Ca atare, Just Fontaine s-a vazut în ipostaza de a nu avea ce încalta la debutul Cupei Mondiale, ghetele sale cedând în timpul unui antrenament. Norocul golgheterului francez s-a numit Stephane Bruey, coechipier la “nationala” care avea întâmplator o pereche de încaltari de fotbal în plus, purtând si acelasi numar la picior. Dupa marcarea celor 13 goluri în competitie, Just Fontaine i-a multumit colegului sau, glumind: “Pot spune ca evolutiile mele au fost influentate de prezenta a doua minti în aceeasi pereche de ghete”.

Aventura Frantei la Cupa Mondiala din 1958 din Suedia s-a încheiat în semifinale, când Brazilia lui Pele s-a impus cu 5-2. “Am pierdut acel meci din cauza ca am jucat întreaga repriza secunda în 10 oameni, dupa accidentarea lui Jonquet. Regulamentul de la acea vreme nu ne permitea schimbarea unui jucator accidentat, asa ca a trebuit sa ne descurcam cum puteam. Înca mai regret faptul ca nu am reusit sa atingem finala”, spune cu regret Fontaine, marcator al unui gol în acea partida.

Cu o medie de o reusita pe meci, Just Fontaine avea sa înscrie de înca 4 ori în finala mica, împotriva Germaniei de Vest, partida încheiata cu scorul de 6-3 pentru francezi. “Pe atunci nu interesa premiul pentru cel mai bun golgheter. Era doar placerea de a juca alaturi de prieteni. În 6 meciuri, am marcat 23 de goluri împreuna cu coechipierul meu din atac, Raymond Kopa”, rememoreaza golgheterul all-time al Cupei Mondiale.

Just Fontaine a fost nevoit sa se retraga timpuriu din activitatea sportiva, în urma unei accidentari suferite pe 20 martie 1960, într-o partida cu Sochaux. Piciorul rupt si nivelul medicinei de la acea vreme au facut ca un mare talent sa spuna adio fotbalului la vârsta de doar 27 de ani. 

România – Gheorghe Hagi

Gheorghe Hagi, cel mai mare nume pe care l-a dat vreodata România fotbalului mare, va reprezenta tara noastra în galeria valorilor din Grupa C a Euro 2008. “Fotbalul este viata mea. Înseamna totul pentru mine si datorita lui am ajuns persoana de astazi”, îsi începe întotdeauna discursul Gica Hagi atunci când vorbeste despre “sportul rege”.

Pasionat de fotbal de la o vârsta frageda, mingea nu a avut niciodata taine pentru Gica Hagi, parând vrajita atunci când pleca din stângul lui magic. Extrem de talentat, “Regele fotbalului românesc” a fost asaltat de oferte de transfer înca de pe vremea când activa la echipele de juniori ale României.

Hagi a debutat în prima liga nationala în 1982, în tricoul Farului, la vârsta de doar 17 ani. Un sezon mai târziu a facut pasul spre Bucuresti, Sportul Studentesc fiind cea dintâi echipa din Capitala care i-a ghicit potentialul. În cele trei sezoane petrecute în Regie, Hagi a marcat 58 de goluri în 108 meciuri. “A fost o perioada minunata, care m-a ajutat foarte mult sa capat experienta si sa-mi îmbunatatesc jocul”, spune Gica despre “perioada Sportul”.

Tot în 1983, “Regele” a avut si onoarea de a fi pentru prima oara convocat în echipa mare a nationalei, condusa de Mircea Lucescu, pentru partida amicala contra Norvegiei. Dupa acel meci, Hagi avea sa mai bifeze înca 125 de selectii, record pentru prima reprezentativa, marcând si 35 de goluri. Cunoscut pentru înclinatia sa de a promova si încuraja tinerii jucatori, Mircea Lucescu i-a acordat lui Hagi si banderola de capitan al “nationalei”, la partida cu Irlanda de Nord din preliminariile pentru CM 1986.

Ajuns la Steaua, Hagi a cucerit trei titluri de campion, doua Cupe ale României si o Supercupa a Europei în fata lui Dinamo Kiev, partida în care a marcat golul victoriei.

Gheorghe Hagi a participat la trei campionate mondiale (1990, 1994, 1998), trei europene (1984, 1996, 2000), nici macar cartonasul rosu încasat în “sfertul” contra Italiei de la Euro 2000 la ultimul sau meci pentru “nationala”, nu poate sa-i stirbeasca din deosebitele merite obtinute de-a lungul carierei.

În strainatate, Gheorghe Hagi a evoluat pentru prima oara în Spania, la Real Madrid, care i-a oferit Stelei 4 milioane de euro pentru talentul care explodase la Copa del Mondo Italia 1990. În 1992 a urmat trecerea la “Brescia rumena” a lui Mircea Lucescu, pentru care a jucat pâna dupa memorabilul Mondial din SUA 1994. Dupa acel turneu final, Barcelona antrenata de Johan Cruyff l-a înregimentat pe Gica Hagi, împlinindu-i fotbalistului român visul de a fi aproape de idolul sau din copilarie. În 1996, mutarea catre Galatasaray a fost una surprinzatoare, însa “Regele” României a devenit si “Sultanul” Turciei, cucerind tot ce era posibil cu “Cim Bom Bom” (4 titluri, doua cupe ale Turciei, o Cupa UEFA si o Supercupa a Europei).

Ca antrenor, Hagi si-a facut debutul în 2001 pe banca nationalei României, suferind un usturator esec în fata Sloveniei în barajul pentru Campionatul Mondial din 2002. Au urmat Bursaspor si Galatasaray, iar în tara si-a încercat norocul la Poli Timisoara si Steaua, cea mai mare performanta ca tehnician fiind calificarea gruparii din Ghencea în Liga Campionilor în toamna anului 2007.

Ramân însa în amintirea colectiva cele 550 de meciuri în care Gheorghe Hagi a facut spectacol pe terenurile din întreaga lume, evolutii care i-au adus supranumele incontestabil: “Regele”.