Serviciile voluntare de pompieri incep sa isi arate eficienta


Intră acum și în grupul de

„Implicarea serviciilor voluntare de pompieri în stingerea incendiilor în primul semestru al acestui an i-a clasat pe tara pe primul loc”, a afirmat inspectorul-sef al ISU „Bucovina” Suceava, colonel Lucel Lulciuc în cadrul unei conferinte de presa, punctând ca a crescut interesul si raspunderea autoritatilor locale pentru eficientizarea Serviciilor Voluntare pentru Situatii de Urgenta în judetul Suceava.

Potrivit acestuia, în cele 114 localitati ale judetului Suceava sunt organizate servicii voluntare pentru situatii de urgenta, defalcate pe categorii, în functie de dotarea cu autospeciale/utilaje de stingere, astfel: 68 servicii de categoria I,  40 servicii de categoria a III-a, 6 servicii de categoria a IV-a, având în dotare 54 autospeciale de stingere cu apa si 106 motopompe, iar cele 22 servicii private pentru situatii de urgenta au în dotare 6 autospeciale de interventie si 17  motopompe.

Colonelul Lulciuc a precizat ca în primul semestru al acestui an, serviciile voluntare si private pentru situatii de urgenta au participat la stingerea a 165 incendii (58,09% din totalul incendiilor), din care 16 le-au stins înaintea sosirii serviciilor profesioniste, iar 149 în cooperare cu acestea, iar raportat la aceeasi perioada a anului 2007, numarul incendiilor la care au participat serviciile voluntare si private (total) a crescut cu 101,21%. „Numarul incendiilor stinse singure de catre S.V.S.U. a crescut cu 166,6%, iar cele stinse în cooperare cu serviciile profesioniste cu  96,05%”, a afirmat seful ISU „Bucovina”.

Lucel Lulciuc a mai mentionat ca judetul Suceava are cele mai multe servicii voluntare pentru situatii de urgenta dotate corespunzator. „Se remarca o preocupare a autoritatilor locale privind dotarea serviciilor de pompieri, desi nu au suficienti bani. Un  asemenea serviciu trebuie sa aiba minim o autospeciala pe apa si spuma secondate de doua motopompe. O parte din primarii au adus autospeciale din strainatate, unele aduna bani ca sa cumpere. Odata cu împrospatarea parcului nostru, autospecialele aflate în stare buna de functionare vor fi date serviciilor voluntare”,  a afirmat inspectorul sef.

Adjunctul ISU „Bucovina”, Mircea Gospodaru, a subliniat ca a început sa apara o concurenta între comune în ceea ce priveste eficienta acestor servicii. „Sunt primarii preocupate de dotarea acestor servicii, cum ar fi Moldovita, Malini, Cârlibaba”, a mentionat colonelul Gospodaru.  


Intră acum și în grupul de