Data alegerilor uninominale este 30 noiembrie


Intră acum și în grupul de

Guvernul a aprobat ieri actele normative care reglementeaza organizarea, desfasurarea si finantarea alegerilor parlamentare din aceasta toamna, a anuntat, la finalul sedintei de Guvern, premierul Calin Popescu-Tariceanu.
Alegerile pentru Camera Deputatilor si Senat se vor desfasura duminica, 30 noiembrie 2008, a spus prim-ministrul, precizând ca Guvernul va lua masurile necesare pentru organizarea scrutinului în mod corect si transparent.
Executivul a adoptat, în sedinta de miercuri, Programul calendaristic care vizeaza actiunile din perioada electorala, la alegerile pentru Camera Deputatilor si Senat din 2008.
Conform actului normativ, cu cel putin 90 zile înaintea votarii, respectiv la 1 septembrie, Guvernul va aduce la cunostinta opiniei publice data alegerilor, prin publicarea în Monitorul Oficial a HG privind data alegerilor.
În a treia zi de la stabilirea datei alegerilor vor fi desemnati judecatorii din cadrul BEC, iar în termen de 24 ore de la învestire, deci pâna în data de 4 septembrie, va fi ales presedintele BEC.
În termen de 7 zile de la stabilirea datei alegerilor, dar  cel mai târziu la data de 7 septembrie, vor fi stabilite masurile necesare pentru buna organizare a alegerilor (modele ale copiei listelor electorale permanente si suplimentare, ale listei membrilor organizatiilor cetatenilor apartinând minoritatilor nationale, modele ale stampilei birourilor electorale si stampilei cu mentiunea „VOTAT”, ale listei candidatilor, ale declaratiei de acceptare a candidaturii, respectiv de renuntare la candidatura, etc). În acelasi termen va fi aprobat bugetul necesar organizarii alegerilor.
În termen de 21 zile de la începerea perioadei electorale, deci cel mai târziu la data de 21 septembrie, vor fi desemnati judecatorii în birourile electorale de circumscriptie. În termen de 24 ore de la data desemnarii acestora, cel mai târziu pâna la data de 22 septembrie, vor fi alesi presedintii birourile electorale de circumscriptie
În cel mult 48 ore de la constituirea birourilor electorale de circumscriptie, cel mai târziu în data de 24 septembrie, autoritatile competente vor comunica birourilor electorale de circumscriptie numarul minim de semnaturi necesar pentru sustinerea candidaturilor independente în fiecare colegiu uninominal. La aceeasi data va fi adus la cunostinta opiniei publice numarul de alegatori înscrisi pe listele electorale permanente ale fiecarui colegiu uninominal.
În termen de 30 zile de la stabilirea datei alegerilor, cel mai târziu în data de 30 septembrie, primarii si prefectii vor delimita si numerota sectiile de votare.
Cu cel putin 60 zile înainte de data alegerilor, deci cel mai târziu la data de 1 octombrie, partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale si organizatiile cetatenilor apartinând minoritatilor nationale vor stabili semnele electorale, care vor fi comunicate BEC.
Cel mai târziu cu 45 zile înaintea zilei alegerilor, deci maxim pâna la 16 octombrie, vor fi întocmite listele electorale permanente si vor fi puse la dispozitia alegatorilor, spre consultare.
Cel mai târziu cu 40 zile înainte de data alegerilor, deci pâna la 21 octombrie, vor putea fi depuse candidaturile.
În termen de 24 de ore de la înregistrarea fiecarei candidaturi, vor putea fi afisate candidaturile acceptate, iar în termen de 3 zile vor putea fi formulate contestatii împotriva deciziei birourilor electorale de circumscriptie de acceptare a unei  candidaturi.
Pâna la data ramânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de 29 octombrie, BEC va comunica prefectilor semnele electorale în vederea imprimarii lor pe buletinele de vot. La aceeasi data biroul electoral de circumscriptie va stabili candidaturile definitive.
În termen de 24 ore de la data ramânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de 30 octombrie, vor fi comunicate numele si prenumelui reprezentantilor partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale si organizatiilor cetatenilor apartinând minoritatilor nationale care participa la alegeri în birourile electorale de circumscriptie.
Pe 31 octombrie va fi demarata campania electorala, cu 30 zile înainte de ziua votarii. Pe data de 29 noiembrie, ora 7.00, se va încheia campania electorala.
Cu 48 ore înainte de tragerea la sorti, deci pâna în 15 noiembrie va fi prezentata macheta pentru fiecare tip de buletin de vot, din fiecare colegiu uninominal, membrilor biroului electoral de circumscriptie.
Cu cel putin 10 zile înainte de data alegerilor, deci pâna pe 20 noiembrie, vor fi imprimate buletinele de vot si vor fi confectionate stampilele cu mentiunea „VOTAT”.
Pâna la orele 18.00, în aceeasi zi, presedintii birourilor electorale ale sectiilor de votare vor prezenta masurile luate pentru asigurarea ordinii si corectitudinii operatiunilor de votare si a pazei în jurul locatiei de vot.
În data de 30 noiembrie ora 7.00 va începe votarea iar la ora 21.00 se va încheia.
În cel mult 24 ore de la încheierea votarii, deci pâna în data de 1 decembrie pâna la orele 21.00, vor putea fi formulate cereri pentru anularea alegerilor din colegiile uninominale, pentru frauda electorala.
În cel mult 48 ore de la primirea dosarelor de la birourile electorale ale sectiilor de votare, deci pâna pe data de 4 decembrie orele 21.00 vor fi centralizate voturile si constatate rezultatele alegerilor pentru fiecare tip de alegere, în fiecare colegiu uninominal si pe competitori electorali la nivelul circumscriptiei electorale, respectiv oficiului electoral.


Intră acum și în grupul de