Mîrza susține că este nevoie de „pricepere” pentru găsirea resurselor financiare necesare funcționării CJ Suceava


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, vineri, că pentru găsirea resurselor financiare necesare funcționării CJ Suceava este nevoie de „pricepere”, arătând că pentru asigurarea fondurilor necesare plății salariilor majorate pentru angajații din sistemul de protecție socială era necesară o rectificare bugetară și de realocări de fonduri. „Pentru asta trebuie să existe pricepere, dar e mai ușor să țipi decât să rezolvi problemele”, a afirmat Mîrza, după ce președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că fosta conducere a lăsat „zero resurse” pentru funcționarea instituției.

Fostul președinte al CJ Suceava, Gavril Mîrza a spus, într-o conferință de presă, că vechiul Consiliu Județean Suceava a acceptat, la structurarea bugetului județean pentru anul 2008, împărțirea făcută de DGFP Suceava, cu votul consilierilor județeni PD-L. Mîrza a arătat că majorarea salariilor a fost un drept câștigat de angajați, reamintind că bugetul pentru anul 2008 a fost votat de Parlament în noiembrie 2007, iar angajații au câștigat, în decembrie 2007 drepturi salariale majorate și că, în aceste condiții, nu se putea anticipa această creștere a necesarului de fonduri pentru plata salariilor. El a mai precizat că soluționarea problemei este suplimentarea bugetului și că, președintele CJ Suceava va trebui să se adreseze premierului Călin Popescu Tăriceanu pentru asigurarea fondurilor pentru plata salariilor angajaților.
„Dacă are nevoie de susținere, îl susțin, cât și la celelalte proiecte care au fost promovate de mine și colegii mei din PSD”, a spus Mîrza, subliniind că „nu s-a ivit nici o altă necesitate de finanțare pentru că nu e nici un proiect nou”. Liderul social-democraților suceveni consideră că lipsa de comunicare determină blocajul în care este în prezent președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

 Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că la preluarea conducerii instituției a constatat că aceasta nu avea resurse financiare suficiente pentru funcționare și nici fonduri pentru majorările salariale adoptate de fostul deliberativ județean înaintea alegerilor locale. El a acuzat fosta conducere a CJ că a aprobat, în luna aprilie, o hotărâre prin care au fost majorate cu 20 la sută salariile angajaților din sistemul de asistență socială și de protecție a copilului fără să aibă resurse financiare. El a arătat că prin adoptarea hotărârii de majorare a salariilor a fost încălcată Legea privind finanțele publice locale și că vinovații pot fi amendați cu 50.000 de lei.

 


Intră acum și în grupul de