„Pledoarie pentru demnitate”, marș al persoanelor cu dizabilități


Intră acum și în grupul de

Este al patrulea an în care Asociația „Blijdorp” România celebrează ziua de 3 decembrie – „Ziua internațională a persoanelor cu handicap”, printr-un marș al copiilor cu nevoi speciale și personalului Complexului terapeutic „Blijdorp România – O Nouă Viață” Suceava, anunță Ionel Ivan, președintele Asociației „Blijdorp România”. „Ne-au fost alături în primele trei ediții Asociația „Părinților cu Copii cu Nevoi Speciale” Suceava și instituțiile școlare partenere în cadrul Programului de voluntariat „Împreună” -Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Școala Creștină Filadelfia, Școala Generală nr.1,  Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul „Spiru Haret” din Suceava.

Am ales acum patru ani să celebrăm această zi printr-un marș pentru a deveni mai „vizibili” pentru comunitatea locală, pentru a trezi interesul pentru nevoile acestei categorii sociale. Nu vrem nimic prin marșul acesta, pe care l-am numit „Pledoarie pentru demnitate”, dorim să fim doar acceptați: copii, părinți, oameni care sunt implicați în recuperarea și asistența socială a persoanelor cu nevoi speciale” precizează Ionel Ivan.

Potrivit președintelui Asociației „Blijdorp România”, dovada schimbării în mentalitatea oamenilor este lista lungă de parteneri care le vor fi alături în acest an, instituții care oferă servicii de protecție socială persoanelor cu dizabilități, ONG-uri implicate în câmpul social și promovarea  drepturilor diferitelor categorii sociale : Asociația „Părinților cu Copii cu Nevoi Speciale” Suceava , Fundația „O Nouă Viață” Siret, Asociația „Cristos pentru România” Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Asociația „Doamnele Bucovinene” Suceava, Fundația „Ana” Suceava, Primăria Suceava – Direcția de Asistență Socială, Fundația „Fara” – Sf. Nicolae Suceava, Școli din cadrul Programului de Acțiune Comunitară „Împreună”: Școala Creștină Filadelfia; Școala Gen. nr.1 Suceava; Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș”; Grupul Școlar „Oltea Doamna” Dolhasca, Școala de Arte și Meserii „Nicolae Stoleru” Baia, Centre  din cadrul D.G.A.S.P.C. Suceava: Centrul de reabilitare și recuperare Costana; Centrul de reabilitare si recuperare Sasca; Centrul de recuperare a persoanelor cu dizabilitați- Echipa Mobilă; Case de tip familial pentru copii cu dizabilități.

„Toți aceștia au înțeles că împreună putem schimba atitudinea societății, doar împreună vom atrage atenția asupra drepturilor persoanelor cu nevoi speciale. Nu avem dreptul să uităm de ele, să le izolăm în locații cât mai ascunse de ochiul public, să ne prefacem că nu există. Familiile persoanelor cu dizabilități nu au curajul încă să fie prezente în viața socială ca orice alte familii, se tem de mila și privirile oamenilor de pe stradă. Nu au nevoie de altceva decât de normalitate, de integrarea propriilor copii în școlile și instituțiile în care au acces copiii normali, își doresc doar DEMNITATE”,  menționează Ionel Ivan mulțumind tuturor participanților la această acțiune și în mod special Clubului Rotary Suceava Bucovina, principalul sponsor.

 


Intră acum și în grupul de