Doua plutoane de pompieri din Suceava si Falticeni au defilat cu drapelul de lupta al unitatii si garda portdrapel

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a marcat, ca de fiecare dată, Ziua Naţională a României, anul acesta împlinindu-se 92 de ani de la Marea Unire, de la 1 Decembrie 1918. În data de 30 noiembrie, la sediul instituţiei din municipiul Suceava, dar şi la subunităţile de intervenţie din judeţ au fost organizate momente evocative unde s-a adus un omagiu tuturor eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, care s-au jertfit pe pământ românesc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava, lt. Ioana Alexandra Istrati, a fost invitat şi a participat la această activitate, organizată cu ocazia „Zilei Naţionale”, profesorul universitar doctor Vasile Demciuc, de la catedra de istorie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, care a adus mărturii despre istoria României şi semnificaţia zilei de 1 Decembrie 1918. Totodată, au fost oferite însemne onorifice în serviciul patriei ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor pentru 15, respectiv 20 de ani de activitate.

Miercuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a participat, alături de Instituţia Prefectului judeţului Suceava, Consiliul Judeţean, Primăria Suceava şi alte instituţii publice deconcentrate şi descentralizate din judeţ, la ceremonia militară şi religioasă organizată cu această ocazie în „Piaţa 22 Decembrie” cu depuneri de coroane în cinstea eroilor căzuţi la datorie, defilare cu drapelul de luptă al unităţii şi garda portdrapel, două plutoane gardă de onoare de la Detaşamentele de Pompieri Suceava şi Fălticeni şi, prin prezenţa preotului militar al instituţiei, la oficierea serviciului religios.

Aceste activităţi ale ISU Suceava s-au desfăşurat şi în celelalte oraşe şi municipii ale judeţului, prin subunităţile de intervenţie – Detaşemente de Pompieri C-lung. Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Fălticeni şi Gărzile de Intervenţie Gura Humorului, Siret, Solca şi Vicovu de Sus.

Şi poliţiştii de frontieră suceveni ca în fiecare an, au organizat o serie de festivităţi, cinstindu-şi înaintaşii. Astfel la troiţa din faţa Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, cu sediul la Rădăuţi au depus o coroană de flori, iar împreună cu autorităţile locale din municipiu au participat la festivităţile organizate la Monumentul Eroilor din Rădăuţi.

Pentru modul cum şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu un număr de 47 de poliţişti de frontieră – 28 de ofiţeri,18 agenţi şi un salariat civil au primit din partea conducerii I.J.P.F. Suceava, mulţumiri scrise.

Deliciul celor prezenţi la festivitatea organizată în municipiul Rădăuţi a fost fanfara poliţiei de frontieră care „ a încălzit inimile participanţilor”.