Intră acum și în grupul de
În perioada 14-18 august, peste 250 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava vor fi mobilizați zilnic pentru a asigura ordinea și siguranța publică în timpul manifestărilor religioase, culturale, artistice și sportive organizate cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

Jandarmii vor fi prezenți la pelerinajele de la Basilica Minor din Cacica, Mănăstirea Hagigadar și hramurile mănăstirilor Humor, Putna, Rarău și Ițcani, precum și la evenimente cultural-artistice, cum ar fi Festivalul Național al Păstrăvului, Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” și Zilele comunelor și orașelor din județ. De asemenea, vor asigura securitatea la turnee de fotbal, concursuri de mountain bike și alergare montană.
Pentru o desfășurare fără incidente, jandarmii recomandă participanților să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor, să supravegheze copiii, să evite conflictele și să își protejeze bunurile personale. În zonele montane, turiștii sunt sfătuiți să se informeze despre trasee, să folosească echipament adecvat, să evite traseele nemarcate și să păstreze distanța față de animalele sălbatice.
În caz de urgență, aceștia sunt rugați să apeleze 112, indicând cu precizie locația.Persoanele care organizează picnicuri sunt îndemnate să utilizeze doar spațiile amenajate, să supravegheze focul și să nu lase deșeuri în natură.
„Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava va continua să acționeze pentru protejarea cetățenilor și menținerea unui climat de siguranță pe toată durata minivacanței”, a transmis Magdalena Hatnean, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.
Intră acum și în grupul de