Tragedie în familia preotului Ioan Cozma din Vatra Dornei: ÎPS Calinic cheamă la rugăciune și solidaritate


Intră acum și în grupul de

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, a transmis un apel emoționant către cler, credincioși și toți oamenii de bună credință pentru familia părintelui Ioan Cozma, grav afectată de accidentul rutier din 6 ianuarie 2026, la ieșirea din municipiul Vatra Dornei. Mașina condusă de preoteasa Diana Cozma a plonjat în râul Bistrița, provocând o dramă care a îndurerat întreaga comunitate.

Tânărul Matei, în vârstă de doar 14 ani, și-a pierdut viața, în ciuda eforturilor medicilor. „Din păcate, deși cadrele medicale au făcut tot ce le-a stat în putință, tânărul Matei, în vârstă de numai 14 ani, s-a mutat în lăcașurile cerești”, a transmis ÎPS Calinic în mesajul intitulat Rugăciunea ca liman al inimii încercate.

Preoteasa Diana (38 de ani), împreună cu copiii Iustin (17 ani) și Filofteia (1 an), se află în stare foarte gravă la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Ceilalți copii, Alexie și Xenia, sunt sub monitorizare medicală constantă, iar Miriam, cea care nu era în mașină, este în grija bunicilor.

ÎPS Calinic a îndemnat la solidaritate: „Ne rugăm preamilostivului Dumnezeu ca, pentru rugăciunile tânărului Matei, plecat dureros de devreme printre îngeri, și ale tuturor celor uniți în rugă, să-l întărească în această grea încercare pe părintele Ioan, iar pe doamna preoteasă Diana, împreună cu copiii Iustin și Filofteia, să-i tămăduiască de suferința trupească”.

Arhiepiscopia mulțumește personalului medical de la spitalele din Suceava și Vatra Dornei, precum și echipelor ISU „Bucovina” și Jandarmeriei „Bogdan Vodă” pentru intervenția promptă.

La inițiativa ÎPS Calinic, Arhiepiscopia acoperă integral costurile înmormântării lui Matei și lansează un apel pentru sprijinirea recuperării medicale de lungă durată. „Tratamentul medical complex și procesul de recuperare implică costuri considerabile, motiv pentru care adresăm un apel stăruitor la solidaritate creștină”, se arată în comunicat.

În duminicile următoare, în toate parohiile eparhiei vor fi organizate colecte speciale. Donații individuale pot fi făcute în conturile:

  • Cont RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
  • Cont EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
  • Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
  • Mențiune: „COZMA”
  • Telefon contact: 0756 617 617

Pr. Andrei Mocanu, consilier eparhial, oferă sprijin duhovnicesc familiei.

„Îndemnăm pe toți oamenii cu bună credință, din țară și din diaspora, să se alăture acestui lanț al rugăciunii și al faptelor bune (…) Unitatea noastră în rugăciune și solidaritatea rămân cea mai puternică mângâiere în fața unei suferințe atât de adânci”, concluzionează apelul semnat de Remus Fandarac, asistent social al Arhiepiscopiei.


Intră acum și în grupul de