Intră acum și în grupul de
În ziua prăznuirii Sfinților Ierarhi Atanasie cel Mare și Chiril al Alexandriei, Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Grigorie Teologul” din Easley a fost sfințită (târnosită) de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.






Evenimentul a adunat numeroși credincioși din diaspora românească din America de Nord și a marcat încheierea lucrărilor de reabilitare și înfrumusețare începute în vara anului 2024.
Potrivit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, rânduiala sfințirii a debutat în ajunul Duminicii a 29-a după Rusalii, după Vecernie, când Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a săvârșit slujba depunerii moaștelor Sfinților Mucenici Epictet și Astion pe Sfântul Disc, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae.
Duminică dimineața, soborul de ierarhi, preoți și diaconi a început slujba la ușile bisericii, invocând harul Preasfintei Treimi. Lăcașul a fost înconjurat de trei ori, cu opriri la fiecare absidă, unde a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfințită și ungere cu Sfântul și Marele Mir, în chipul Sfintei Cruci. Masa Sfântului Altar a fost pecetluită cu fragmente din moaștele celor doi sfinți martiri din Halmyris, iar interiorul bisericii și catapeteasma au fost sfințite, încununând astfel eforturile comunității.
Slujba a continuat cu Sfânta Liturghie arhierească, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae. Înainte de începerea Liturghiei, mitropolitul a hirotesit întru citeț pe Athanasios McClain. Soborul slujitor a fost completat de pr. Bogdan Cojoleancă, parohul bisericii, pr. Iulian Aniței (protopop al Protopopiatului de Sud), foști preoți parohi și slujitori din parohii din Carolina de Sud și Texas.
După citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind că împlinirea rânduielilor exterioare trebuie însoțită de recunoștință, milostenie și transformare lăuntrică. Ierarhul a evidențiat că la Judecata de Apoi nu vom fi întrebați doar despre post, rugăciune sau spovedanie, ci despre faptele de milă față de semeni: „dacă am dat de mâncare celui flămând, dacă am primit pe cel străin, dacă ne-a fost milă de aproapele nostru”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Corului Psaltic „Sfântul Inochentie de la Probota” din județul Suceava, sub îndrumarea părintelui Constantin Dan Magdalena.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a vorbit despre semnificația duhovnicească a sfințirii: o chemare la pelerinaj spiritual de la lume către Biserică și Împărăția lui Dumnezeu. Mitropolitul a dăruit bisericii o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos și i-a conferit părintelui paroh Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” pentru activitatea misionar-pastorală.
Părintele Bogdan Cojoleancă a mulțumit ierarhilor pentru slujire și binecuvântare, subliniind prezența Preasfințitului Damaschin ca o punte vie între diaspora și tradiția bucovineană: „Prezența Preasfinției Sale este asemenea unei semințe bune așezate într-un pământ roditor”. Din partea comunității, cei doi ierarhi au primit icoane cu Sfântul Grigorie Teologul.
Credincioșii s-au închinat în Sfântul Altar, sărutând Sfânta Masă, Evanghelia și Crucea, primind în dar iconițe și bureți din vată folosiți la pecetluire.
Scurt istoric al parohiei Misiunea Ortodoxă Română „Sfântul Grigorie Teologul” a fost înființată la 26 august 2017 de părintele Nicolae Clempuș. A primit hramul la finalul anului 2017 și a fost înregistrată oficial în februarie 2018. În decembrie 2020 s-a mutat în actualul spațiu din Easley. Din 2021, proprietatea a fost achiziționată, iar din octombrie 2023 lucrarea pastorală este încredințată părintelui dr. Bogdan Cojoleancă, fost director al Seminarului Teologic din Suceava.
Intră acum și în grupul de





