Bătaie între doi elevi la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Fălticeni: ISJ Suceava anunță investigație internă și sesizare a Poliției


Intră acum și în grupul de

Un incident de violență fizică între doi elevi a avut loc în incinta Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni, a informat, marți după amiaza, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Suceava.

Potrivit comunicatului emis de ISJ Suceava, instituția a fost notificată cu privire la acest eveniment regretabil, care implică doi elevi și care contravine principiilor fundamentale de siguranță, respect și toleranță promovate în sistemul educațional.

Conducerea Inspectoratului își exprimă profundul regret față de producerea incidentului și anunță demararea imediată a unei investigații interne amănunțite. Inspectorul școlar teritorial de zonă se va deplasa la unitatea de învățământ, unde, împreună cu conducerea școlii, va activa Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței pentru a stabili exact circumstanțele producerii faptelor și pentru a identifica toți cei implicați.

Conform procedurilor legale, conducerea școlii a notificat deja Poliția, Inspectoratul Școlar Județean și părinții elevilor implicați. Măsurile care vor fi dispuse de comisie, în urma analizei situației și în conformitate cu regulamentul școlar intern, vor fi comunicate public la finalizarea investigației.

ISJ Suceava reiterează angajamentul ferm pentru un mediu școlar sigur și lipsit de violență, precizând că se vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni și a sancționa cu maximă fermitate orice abatere de la normele de conduită și etică școlară.

Incidentul înregistrat la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni, implicând doi elevi, survine într-un context în care autoritățile județene au pus accentul pe prevenirea și combaterea violenței școlare.

Astăzi, 20 ianuarie 2026, la sediul Instituției Prefectului Județului Suceava a avut loc o ședință de lucru dedicată siguranței elevilor și calității mediului educațional în unitățile de învățământ din județ. Ședința a vizat consolidarea colaborării interinstituționale pentru a asigura un mediu școlar sigur, lipsit de violență, și a implicat reprezentanți ai Prefecturii, Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Suceava, Poliției, Jandarmeriei și altor instituții cu atribuții în domeniu.

Discuțiile au subliniat prioritatea zero acordată siguranței elevilor prin măsuri preventive, programe de educație non-violentă, monitorizare și intervenție rapidă în caz de incidente.


Intră acum și în grupul de