Intră acum și în grupul de
Un incendiu puternic a izbucnit marți seara, 20 ianuarie 2026, la o gospodărie din satul Ruși-Mănăstioara, comuna Udești, fiind anunțat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 21:29. Echipajele de intervenție au reușit să lichideze focul după aproximativ două ore și jumătate, fără a se înregistra victime omenești.




Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava, sprijiniți de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Udești, s-au deplasat la fața locului cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La momentul sosirii, flăcările cuprinseseră deja o bucătărie de vară și acoperișul casei de locuit – construcții cu corp comun –, extinzându-se pe o suprafață de circa 170 de metri pătrați. Riscul de propagare era ridicat, focul amenințând să afecteze întreaga gospodărie, inclusiv alte anexe și bunuri.
Intervenția a fost coordonată eficient, iar incendiul a fost localizat și stins complet la ora 23:55.
În flăcări au ars anexa gospodărească și acoperișul locuinței principale, alături de distrugerea unor bunuri interioare precum mobilier, electrocasnice și textile. De asemenea, pereții casei de locuit au fost afectați de flăcări și fum.
Potrivit investigațiilor preliminare efectuate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, cauza probabilă a izbucnirii incendiului este efectul termic generat de un coș de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.
Prin intervenția pompierilor s-a reușit salvarea restului casei de locuit și a altor două construcții anexe din gospodărie, împreună cu bunurile aferente.
Intră acum și în grupul de





