Intră acum și în grupul de
Cu ocazia Lunii Femeilor, declarată oficial prin Legea 208/2025, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a lansat astăzi, în incinta unui centru comercial din municipiu, campania „Violența în familie este infracțiune”.

Campania își propune să transmită un mesaj clar și ferm comunității: violența domestică nu este o problemă privată, ci o infracțiune, iar cel mai valoros cadou pe care îl putem oferi femeilor nu este simbolic, ci concret – siguranța.
Debutul campaniei a fost marcat de un moment experiențial emoționant intitulat „Pune-te pentru o secundă în papucii ei”, o invitație la empatie prin interpretarea unei poezii de actrița Diana Lazăr de la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava. Participantele au primit flori și mărțișoare din partea polițiștilor, alături de informații utile despre drepturile și mecanismele de protecție.
Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor IPA – Regiunea 1 Suceava.
Instrumente legale de protecție disponibile:
- Ordin provizoriu de protecție (dispus de poliție pentru 5 zile, cu prelungire automată)
- Ordin de protecție (dispus de instanță, valabil până la 12 luni)
- Dispozitiv electronic de supraveghere (brățară de monitorizare a agresorului)
Distrugerea dispozitivului electronic de supraveghere constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Polițiștii recomandă descărcarea aplicației gratuite Bright Sky RO (disponibilă în App Store și Google Play), care oferă informații esențiale, posibilitatea de a stoca probe, hartă cu servicii de suport și chestionare de evaluare a riscului. Aplicația este disponibilă în română, engleză și maghiară și se adresează atât victimelor, cât și specialiștilor.
Recomandările polițiștilor:
- Sună imediat la 112 dacă te afli în pericol!
- Solicită un ordin de protecție!
- Apelează HELPLINE național pentru victimele violenței domestice: 0800 500 333
- Descarcă aplicația Bright Sky RO
„Dincolo de flori și mărțișoare, respectul adevărat înseamnă siguranță și toleranță zero față de orice formă de abuz”, transmit polițiștii suceveni.
Campania va continua pe tot parcursul lunii martie.
Intră acum și în grupul de





