Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților respinge acuzațiile de „deznaționalizare” a „parohiei ortodoxe ucrainene” din municipiul Suceava și acuză preotul paroh de abateri grave


Intră acum și în grupul de

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a emis un comunicat de presă prin care infirmă acuzațiile de „deznaționalizare” a comunității ucrainene și de desființare abuzivă a parohiei din municipiul Suceava, calificate drept „inadmisibile într-un stat membru UE în secolul XXI”. Instituția eparhială precizează că denumirea oficială a unității de cult nu a fost niciodată „Parohie Ortodoxă Ucraineană”, iar toate actele legale (Certificat de Înregistrare Fiscală ANAF, Decizia nr. 40/2002 a Arhiepiscopiei) atestă doar denumirea „Parohia Ortodoxă din municipiul Suceava”.

Potrivit comunicatului, parohia a fost înființată în 2002 cu caracter misionar, destinată atât românilor, cât și credincioșilor de etnie ucraineană din zonă, slujbele fiind celebrate majoritar în limba română. Preotul paroh Mihai Maghiar ar fi încercat, în ultimii ani, să atribuie parohiei un caracter exclusiv minoritar, în contradicție cu actele oficiale și cu mandatul primit la numire. Atributul „ucrainean” apărut în unele documente locale (ex. atribuire teren) nu ar avea suport legal.

Arhiepiscopia susține că preotul a creat impresia de susținere externă (din afara eparhiei și chiar din afara țării), a manifestat neascultare constantă față de disciplina bisericească și a făcut afirmații defăimătoare la adresa conducerii eparhiale. Memoriul publicat recent ar fi o tentativă de a acoperi abateri administrative și economico-financiare grave, pentru care preotul a fost deferit Consistoriului eparhial.

Printre faptele constatate se numără:

  • utilizarea unor denumiri nelegale ale unității de cult;
  • inducerea în eroare a autorităților locale;
  • încheierea unui act de transmitere gratuită a proprietății fără binecuvântare chiriarhală;
  • afirmații publice insultătoare și calomnioase;
  • administrare frauduloasă a bunurilor bisericești;
  • folosirea unor semnături neautentice pe state de plată;
  • însușirea frauduloasă a unor sume din drepturile salariale ale angajaților (preotul ar fi recunoscut prejudiciul și ar fi promis un împrumut pentru acoperire).

Comunicatul precizează că preotul Mihai Maghiar nu a fost „alungat”, ci și-a solicitat personal ieșirea din eparhie printr-o adresă din 19 noiembrie 2025, în care își recunoaște faptele, cere iertare și dorește să evite continuarea cercetării consistoriale. Memoriul adresat instituțiilor statului ar fi un demers de evitare a disciplinei canonice și administrative.

Arhiepiscopia respinge ferm acuzațiile de „deznaționalizare” și reafirmă respectul față de identitatea etnică, culturală și religioasă a tuturor credincioșilor, în concordanță cu legea română și rânduiala Bisericii Ortodoxe Române. Instituția menționează existența unui Departament de Relații cu minoritățile în cadrul Cancelariei eparhiale și numirea unui preot de etnie ucraineană ca dovezi ale acestei atitudini.


Intră acum și în grupul de