Intră acum și în grupul de
Ședința lunară a Comisiei de Dialog Social aferentă lunii februarie s-a desfășurat astăzi, începând cu ora 09:00, în sala „Nicolae Labiș” a Palatului Administrativ, sub egida Instituției Prefectului – Județul Suceava.

Lucrările au fost conduse de subprefecții Camelia Damian și Bogdan George Pastrav, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, și de directorul Cancelariei Prefectului, Cătălin Fediuc.
La ședință au participat primarii unităților administrativ-teritoriale care înregistrează restanțe la plata navetei pentru personalul din învățământ, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice, ai patronatelor și ai organizațiilor sindicale.
Ordinea de zi a cuprins două puncte principale:
- Situația fiscală la nivelul județului Suceava în anul 2025 și evoluția veniturilor colectate, defalcate pe tipuri de venituri Prezentarea a fost susținută de un reprezentant al Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava. Discuțiile au vizat analiza performanțelor fiscale din 2025, inclusiv gradul de realizare a încasărilor, conformarea voluntară și defalcarea veniturilor pe categorii, în contextul rezultatelor pozitive raportate recent în Colegiul Prefectural (peste 102% din planul de încasări).
- Decontarea cheltuielilor cu naveta pentru personalul angajat în unitățile de învățământ Tema a fost prezentată de Dumitru Irimia, președintele Uniunii Județene a Sindicatelor Libere – CSDR Suceava. Au fost analizate situațiile restante din anumite UAT-uri, impactul asupra cadrelor didactice și posibilele soluții pentru regularizarea plăților restante.
Discuțiile s-au desfășurat într-un cadru de dialog deschis și constructiv, cu dezbateri pe marginea problemelor semnalate și identificarea unor soluții concrete în beneficiul personalului din învățământ și al comunităților locale. Participanții au subliniat importanța colaborării instituționale pentru rezolvarea promptă a acestor aspecte, care afectează direct calitatea actului educațional și stabilitatea financiară a angajaților din sistem.
Intră acum și în grupul de





