Intră acum și în grupul de
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, a participat miercuri, la Muzeul Național al Bucovinei, la vernisajul expoziției „Ștefan Luchian – un artist universal”, organizat cu ocazia împlinirii a 110 ani de la trecerea în eternitate a marelui pictor român Ștefan Luchian.




















Expoziția reunește, în premieră pentru Suceava, 42 de lucrări reprezentative ale artistului – flori, peisaje, portrete și naturi statice – care evidențiază sensibilitatea și forța expresivă a unuia dintre cei mai importanți artiști plastici din istoria artei românești.
Evenimentul este rodul unei colaborări între instituții muzeale de prestigiu din România și oferă publicului sucevean o întâlnire autentică cu arta de înaltă calitate a maestrului Luchian.
În cadrul alocuțiunii sale, vicepreședintele Nicolae Robu a subliniat importanța inițiativelor culturale de acest gen: „Ștefan Luchian rămâne un reper fundamental al artei românești, continuând tradiția deschisă de Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu, dar și inspirând generații întregi de artiști. Consiliul Județean Suceava susține și va continua să sprijine astfel de inițiative culturale, care contribuie la consolidarea identității noastre și la promovarea valorilor autentice. Îi invit pe toți sucevenii și pe toți iubitorii de artă să viziteze această expoziție deosebită și să redescopere frumusețea și profunzimea operei lui Ștefan Luchian.”
Expoziția „Ștefan Luchian – un artist universal” poate fi vizitată la Muzeul de Istorie Suceava în perioada 22 aprilie – 21 iunie 2026, zilnic, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Intră acum și în grupul de





