Intră acum și în grupul de
În perioada 14-19 iulie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a găzduit un program intensiv de pregătire a lotului național al Olimpiadei de Creativitate Științifică, dedicat elevilor de elită pasionați de știință și inovație.

Activitatea a fost organizată în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava și Societatea Științifică „Cygnus”, beneficiind de implicarea activă a comunității academice sucevene.
Participanții – elevi din Suceava, Alba Iulia, Arad, Timișoara, București și Constanța – au ocupat locurile I și II la categoria Seniori în cadrul fazei naționale a olimpiadei, desfășurată la Iași. Ei au luat parte la sesiuni intensive de pregătire teoretică și practică, desfășurate în laboratoarele moderne ale USV, sub îndrumarea unor profesori universitari și cercetători de top.
Printre lectorii care au contribuit la program s-au numărat: conf. univ. dr. Aurelian Rotaru (prorector cu cercetarea științifică), prof. univ. dr. ing. Mircea Oroian (decanul Facultății de Inginerie Alimentară), prof. univ. dr. ing. L. Dan Milici (decanul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor), prof. univ. dr. ing. Radu Vatavu, prof. univ. dr. ing. Ovidiu Schipor, s.l. dr. ing. Alin Mihai Cailean, precum și prof. Anca Greculeac (Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava) și prof. Camelia Neță (Școala Gimnazială nr. 2 Piatra Neamț).
Sesiunile au vizat atât consolidarea cunoștințelor științifice, cât și dezvoltarea de proiecte inovatoare, care vor reprezenta România la competițiile internaționale de creativitate științifică.
„Suntem profund onorați să contribuim la formarea viitorilor cercetători și inovatori care vor reprezenta România pe scena internațională. Universitatea noastră susține necondiționat excelența și creativitatea în educație, iar organizarea acestui program de pregătire reflectă implicarea noastră în dezvoltarea tinerilor pasionați de știință”, a declarat prof. univ. dr. L. Dan Milici, membru al comisiei de organizare.
Intră acum și în grupul de





