Acasă Actualitate Accident grav la Cumpărătura: Tânăr preluat în stare de semiconștiență și dus...

Accident grav la Cumpărătura: Tânăr preluat în stare de semiconștiență și dus la UPU după ce autoturismul a lovit un cap de pod


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier s-a produs în noaptea de luni spre marți, 28 iulie 2026, pe raza localității Cumpărătura.

Potrivit slt. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, un autoturism a lovit un cap de pod, iar la volan se afla doar conducătorul auto, un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani.

Potrivit primelor informații, tânărul a fost găsit semiconștient. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, sprijiniți de un echipaj SMURD B2 și de o ambulanță SAJ cu medic.

Victima a fost preluată de echipajul SAJ, stabilizată la fața locului și, ulterior, transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.


Intră acum și în grupul de