Eugen Girigan, administratorul special al SC Drumuri si Poduri Suceava: “Ne deblocam si platim datoriile curente”

Administratorul special al SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, Eugen Girigan, numit în urmă cu două luni, a declarat vineri că societatea a reuşit să recupereze din creanţe şi că are deja fondurile necesare pentru plata primei tranşe pentru achitarea datoriilor, că a plătit salariile angajaţilor, inclusiv restanţele, iar pe contractele încheiate a reuşit o producţie de cinci milioane de lei. El a explicat că societatea a fost înfiinţată în 2005, din regia autonomă Drumuri şi Poduri, iar în 2006 a avut profit de două milioane de lei, în 2007, profitul a fost de 4,6 milioane de lei, în 2008 profitul a ajuns la şase milioane de lei, dar că în 2009 şi 2010 a avut pierderi de câte patru milioane de lei, iar în 2011 pierderile au fost de 5,7 milioane de lei.

Girigan a spus că în 2011 firma a intrat în procedură de insolvenţă voluntară şi că prin instanţă s-a stabilit un plan de reorganizare şi ca datoriile de şapte milioane de lei să fie plătite, în tranşe egale, din şase în şase luni, timp de trei ani. „Ne deblocăm şi plătim datoriile curente. Bilanţul pe septembrie şi octombrie va fi pe profit”, a spus administratorul special.

El a explicat că, fiind în procedură de insolvenţă, firma nu poate participa direct la licitaţii, dar că poate acorda suport tehnic sau să efectueze lucrări ca subcontractor, şi că a încheiat deja un contract pentru preluarea activităţii de întreţinere a drumurilor judeţe pe perioada de iarnă în zonele Suceava, Rădăuţi şi Gura Humorului. „Dacă vom realiza cote de profit şi în continuare am speranţa că societatea va fi salvată”, a spus Girigan.

El a menţionat că în urma restructurării, firma mai are 130 de salariaţi din cei 364 şi că va trebui să renunţe la unele active, apreciind că din cele 50 de baze de producţie, unele nu mai pot fi folosite şi vor fi vândute, estimând că 20 de astfel de active vor fi scoase la licitaţie, banii urmând să fie folosiţi pentru plata datoriilor.

Girigan a mai explicat că firma mai are de recuperat 1,5 milioane de lei, bani blocaţi în conturi pentru garanţii de bună execuţie şi că există şanse ca societatea să achite în avans sumele către creditori şi va putea ieşi din insolvenţă.

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că din datele prezentate reiese că din primul an de mandat al CJ Suceava, conducerea PDL a arătat că doreşte falimentarea acestei firme. „Asta a fost politica PDL şi la nivel local şi naţional, de a distruge ceea ce era bine construit”, a spus preşedintele CJ Suceava care a arătat că în mandatul PDL firma a înregistrat pierderi de aproape 13 milioane de lei.

El a explicat că această firmă este importantă pentru CJ Suceava şi că va fi salvată pentru că profitul realizat se înregistrează ca venituri la bugetul judeţului, că este necesară pentru că judeţul are o reţea de peste o mie de kilometri de drumuri judeţene şi că, dacă se dezvoltă poate deveni un important angajator. „Sper că vom putea face angajări chiar de anul viitor”, a spus Nechifor.

Consiliul de Administraţie al SC Drumuri şi Poduri SA a prezentat, în martie 2011, o informare privind situaţia societăţii, arătând că starea a fost generată în 2008, după ce firma a pierdut exclusivitatea pe zece ani pentru întreţinerea reţelei de drumuri judeţene şi după ce în acelaşi an a efectuat lucrări de reparaţii şi întreţinere pe 12 drumuri judeţene, în valoare de 8,2 milioane de lei, fără contract şi care nu au fost asumate de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri. “De atunci apare dezechilibrul major de lichidităţi în cadrul societăţii”, se arăta în document, în care se menţiona că apoi societatea a pierdut licitaţii având un preţ mai mare.

Totodată, se menţionează că firma a intrat în zona de neprofitabilitate din 2009, când a înregistrat pierderi de 3,917 milioane de lei, iar în 2010 a avut pierderi de 4,1 milioane de lei. AGA şi CA ale SC Drumuri şi Poduri SA au pus în aplicare mai multe planuri de restructurare, iar acum societatea are doar 130 de angajaţi.

loading...