Intră acum și în grupul de
În seara zilei de 6 august 2025, la ora 23:35, un accident rutier s-a produs pe Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit primelor date din ancheta polițiștilor, un localnic a condus un autoturism marca Ford și a pierdut controlul direcției în zona kilometrului 192 + 100 metri, posibil pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Vehiculul a părăsit carosabilul, a intrat pe contrasens și a lovit frontal un copac, acroșând în același timp un stâlp de iluminat public.
În urma impactului, portiera stângă față a autoturismului a rămas prinsă în stâlp, iar conducătorul auto a fost proiectat în afara mașinii.
Șoferul, rămas inconștient lângă autoturism, a fost preluat de un echipaj SMURD, stabilizat la fața locului și transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.
Acesta a fost diagnosticat cu traumatism prin accident rutier, fractură la antebrațul stâng și traumatism cranio-facial, fiind ulterior transferat la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru îngrijiri suplimentare.
În accident a fost rănită și o tânără de 18 ani, pasageră pe scaunul din dreapta față, care a fost transportată la același spital municipal, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral și o posibilă fractură a piramidei nazale, rămânând sub observație medicală.
În autoturism au fost găsite recipiente goale de băuturi alcoolice, respectiv o sticlă de 750 ml de Voromskaya și o doză de bere de 500 ml.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava au fost solicitați pentru a recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a consumului de substanțe psihoactive. Verificările au relevat că șoferul avea permisul de conducere suspendat, urmând să se stabilească dacă acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Intră acum și în grupul de