Sărbătoarea Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți


Intră acum și în grupul de

În fiecare an, la data de 1 iulie, Biserica îl cinstește pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți. Potrivit pr. prof. Justinian – Remus A. Cojocar, viața monahală în zona Bucovinei are rădăcini adânci în istorie.

Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti

„Cu aproximativ 100 de ani înainte de a se recunoaște oficial Mitropolia Moldovei de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, în ținutul Rădăuțiului se năștea într-o familie de moldoveni ortodocși Leontie. Nu se cunoaște exact anul nașterii, dar copilăria sa și-a petrecut-o la Mănăstirea Bogdana, fiind iubit de monahi pentru viața sa curată și dorința ce o avea de a deveni și el călugăr. Deci, tragem concluzia că în jurul anilor 1340 s-a născut Sfântul Leontie”, ne-a spus părintele Justinian – Remus A. Cojocar de la Biserica „Sfântul Dumitru” Suceava.

Acesta a mai amintit faptul că cel ce urma să fie Sfântul Ierarh Leontie a intrat în mănăstire de tânăr, a fost călugărit cu numele Lavrentie și s-a dedicat nevoințelor duhovnicești.

„Simțind nevoia de liniște mai multă și de rugăciune, cu binecuvântarea starețului s-a retras în pădurile din preajma Putnei, în actualul sat Laura – Vicovul de Sus. Aici a ridicat un schit și în scurt timp s-a înfiripat o obște de călugări.

Pentru vrednicia sa, Domnul Alexandru cel Bun l-a chemat la demnitatea de arhiereu al nou-înființatei episcopii a Rădăuțiului. A păstorit cu multă conștiință preoțească fiind pildă pentru toți oamenii. Viața sa sfântă era cunoscută de către toți. Simțindu-și sfârșitul aproape, s-a retras la schitul de la Laura. A dat ultimele povățuiri duhovnicești ucenicilor și a adormit întru Domnul, nu înainte de a primi schima cea mare și numele Leontie.

În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților pe Cuviosul Leontie, ierarhul Raădăuțiului, cu data de sărbătorire 1 Iulie. A doua zi, la data de 2 Iulie este sărbătorit Voievodul Moldovei Ștefan cel Mare, cel împreună rugător cu smeritul ierarh rădăuțean Leontie”, a menționat pr. prof. Justinian – Remus A. Cojocar.


Intră acum și în grupul de