Ansamblul „Dolina Słomki” din Polonia vine la Suceava cu ocazia „Zilelor Culturii Polone”


Intră acum și în grupul de

Ansamblul folcloric de tineret „Dolina Słomki” din Stronie (Polonia) va susține două programe artistice în cadrul ediţiei de anul acesta a „Zilelor Culturii Polone”, ce au loc în perioada 10-12 septembrie a.c., în judeţul Suceava.

Astfel, unul dintre programele artistice va avea loc vineri, la ora 18:30 pe esplanada Casei de Cultura din Suceava, iar celălalt sâmbătă, la Solonețu Nou, în cadrul festivităților prilejuite de „Sărbătoarea Roadelor”.

Atât la Suceava Suceava, cât și la Solonețu Nou, ansamblul va prezenta cântece și dansuri tradiționale din regiunea Lachy Sądeckie precum: „krakowiak”, „tramelki”, „sztajerki”, „polka” și altele. Ansamblul va fi acompaniat de o orchestră compusă din: vioare, clarinet, trompetă, contrabas.

zilele culturii polone

Ansamblul din Polonia este condus de Joanna și Roman Liszek, director muzical Łukasz Liszek, coreograf Elżbieta Sroka.

„Ansamblul Regional „Dolina Słomki” din Stronie va fi prezent la Suceava datorită sprijinului primit din partea Consiliului Voievodatului Małopolska”, a declarat preşedintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher.

Ansamblul „Dolina Słomki” a luat ființă în anul 2008 din inițiativa familiei Joanna și Roman Liszek din Stronie. Localitatea Stronie este așezată în comuna Łukowica, în districtul Limanowa, iar etnografic face parte din grupa numită Lachy Sądeckie. Prin satul Stronie curge râul Słomka. De aici provine și denumirea ansamblului.

Ansamblul este compus din 70 de copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 6 și 20 de ani, care cu mult etuziasm și energie prezintă pe scena bogăția dansului, a cântecului si a tradițiilor din regiunea locuită de Lachy Sądeckie. Copiii portă costume tradiționale, care ne uimesc cu frumusețea lor și care sunt renumite datorită ornamentelor bogate. Identitatea lor culturală se poate observa în muzică, în dans și în cântec. Cultura grupului etnografic Lachy Sądeckie fascinează prin bogăția costumelor, prin dialectul specific și prin folclor. Se poate observa că elementele caracteristice muntenilor se întrepătrund cu elementele culturale tipice pentru zona de câmpie a regiunii Małopolska.

Cu toate că își desfășoară activitatea de puțin timp, ansamblul folcloric de tineret „Dolina Słomki”a câstigat deja multe premii și mențiuni.


Intră acum și în grupul de