Poetul Constant Tonegaru, aniversat la Biblioteca Bucovinei


Intră acum și în grupul de

Poetul Constant Tonegaru (26 februarie 1919, Galaţi – 10 februarie 1952, Bucureşti) va fi aniversat joi, 26 februarie a.c., de la ora 13, în Sala de Arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera” din Suceava, cu ocazia împlinirii a nouă decenii de la naştere – ne-a informat poetul şi publicistul Alexandru Ovidiu Vintilă.

În cadrul manifestării, care se va desfăşura sub egida Consiliului Judeţean Suceava, Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Colegiului Naţional „Petru Rareş”, vor lua cuvântul, evocând personalitatea şi opera lui Constant Tonegaru, prof. Anca Vieriu, prof. Gheorghe Cârstian şi Alexandru Ovidiu Vintilă (iniţiatorul proiectului cultural). De asemenea, pe parcursul evenimentului, elevi ai Colegiului Naţional „Petru Rareş” vor citi din creaţia scriitorului omagiat. Manifestarea, intitulată „Februarie e numele meu întreg”, a fost denumită după un celebru vers al scriitorului.

Constant Tonegaru a fost un poet care a făcut parte din Generaţia pierdută sau Generaţia războiului. După ce îşi întrerupe studiile liceale, pe care nu le mai termină vreodată, practică profesii dintre cele mai diverse, precum acea de funcţionar la Ministerul Culturii sau vânzător de fructe. Duce permanent o viaţă boemă. În anii 1946 şi 1947 audiază cursurile de literatură ale lui George Călinescu la Facultatea de Litere din Bucureşti. Debutează în 1942 în revista brăileană „Expresul”. Ulterior colaborează cu poezii la revistele „Preocupări literare”, „Kalende”, „Universul literar”. Singurul volum de poezii apărut în timpul vieţii, „Plantaţii” a fost distins în 1945 cu premiul Editurii Fundaţiei Regale acordat scriitorilor tineri. A făcut parte din gruparea literară din jurul criticilor literari Vladimir Streinu şi Şerban Cioculescu, împreună cu Pavel Chihaia, Dinu Pillat, Teohar Mihadaş, Iordan Chimet etc. A fost condamnat în 1949 sub învinuirea de “conspiraţie împotriva siguranţei statului”. Deţinut şi torturat în beciurile Securităţii, este eliberat în 1951 cu o fractură nevindecată a unei gambe, căpătată în urma bătăilor suferite în timpul detenţiei. Moare în condiţii de neimaginat la 10 februarie 1952, în Bucureşti.


Intră acum și în grupul de