Biblioteca Bucovinei ,,I. G. Sbiera” Suceava intră în Programul Naţional „Biblionet”

Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu, a anunţat luni, 20 iulie, cele 12 biblioteci judeţene selectate în cadrul primei runde de proiecte din Programul Naţional Biblionet printr-o conferinţă de presă organizată în parteneriat cu International Research & Exchanges Board (IREX) şi cu Asociaţia Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), la sediul MCCPN.

Bibliotecile judeţene care s-au calificat sunt: B.J. „Costache Sturdza” Bacău, B.J. ”Gheorghe Sincai” Bihor, B.J.„Panait Istrati” Brăila, B.J. „Ioan N. Roman” Constanţa, B.J. “V.A.Urechia” Galati, B.J. “Kajoni Janos” Harghita, B.J. „Gheorghe Asachi” Iasi, B.J. „Petre Dulfu” Maramures, B.J. „G. T. Kirileanu” Neamţ, B.J. „Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj, Biblioteca Bucovinei ,,I. G. Sbiera” Suceava şi B.J. “Antim Ivireanul” Vâlcea. Acestea au fost selectate dintr-un număr de 31 de biblioteci judeţene (Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea) şi 714 biblioteci locale care au completat aplicaţii online.

Ministrul Theodor Paleologu, un susţinător declarat al programului, a remarcat: “Este foarte important ca bibliotecile şi bibliotecarii să aibă un statut recunoscut, ca lumea să înveţe să meargă către bibliotecă atunci când are câte o întrebare. Mă voi duce personal la Iaşi să văd cum funcţionează programul, pentru că acolo biblioteca este localizată în Palatul Culturii, care este una dintre cele mai mari investiţii ale MCCPN”.

Paul Baran, Directorul Programului Biblionet, a susţinut ideea că: „Biblioteca este unicul spaţiu public unde putem să ne dezvoltăm intelectual cum dorim noi şi trebuie, deci, să fie promovată. Doar în locurile în care biblioteca nu mai stimulează imaginaţia oamenilor, se întâmplă ca lumea din comunitate să nu ştie unde se află aceasta”.

Doina Popa, Preşedinta ANBPR, a reamintit presei că “80% dintre bibliotecile publice nu pot asigura accesul populaţiei la informaţie prin Internet pentru că nu sunt dotate cu tehnologie informaţională modernă, chiar dacă prin lege ele au acest rol. Intrarea în parteneriat cu programul Biblionet este, în acest context, o necesitate”. Doina Popa şi-a încheiat intervenţia cu o invitaţie adresată Ministrului Culturii de a susţine eforturile începute, prin promovarea legislaţiei necesare asigurării durabilităţii programului.

Biblionet este un parteneriat între IREX, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Fundaţia EOS (Educating for an Open Society), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi bibliotecile publice româneşti. Microsoft Corp., partener al programului Global Libraries la nivel mondial, va dona software în valoare de aproximativ 15 milioane de dolari către biblioteci.

Programul Biblionet – lumea în biblioteca mea are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari, este finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates pentru următorii 5 ani şi are ca scop dezvoltarea unui sistem modern de biblioteci publice în România.
În prima rundă de selecţie pentru Biblionet aproape 5 milioane de români vor avea acces la servicii de internet gratuite în 12 biblioteci judeţene şi 240 biblioteci locale, care vor beneficia de donaţii constând în computere şi software, dar şi de cursuri de formare profesională pentru bibliotecari. Acestea vor fi disponibile în biblioteci în cursul lunii noiembrie anul acesta, urmând ca de anul viitor să se adauge alte judeţe şi biblioteci. Procesul de selecţie a demonstrat atât dorinţa bibliotecarilor de a participa la program, cât şi angajamentul administraţiilor publice locale de a sprijini acest efort de schimbare a întregii comunităţi.

Programul Biblionet va asigura creşterea accesului românilor la informaţie, ajutând bibliotecile să-şi deservească mai bine comunitatea. Aproape 80% din populaţie, mai ales din zonele rurale, nu are acces la Internet. Din această cauză, pentru mulţi dintre cetăţenii ţării nu sunt disponibile beneficiile economice şi sociale ale accesului la Internet, cum ar fi serviciile de administraţie, găsirea unui loc de muncă, informaţii din domeniul sănătăţii, servicii bancare şi de administrare online a afacerilor sau comunicarea cu rudele din străinătate. Prin intermediul programului Biblionet, mai mult de 1.500 de biblioteci publice din România vor primi calculatoare pentru accesul publicului la Internet printr-un proces de selecţie competitivă şi peste 2.500 de bibliotecari vor participa la cursuri de formare pentru a putea utiliza la maximum potenţialul noilor resurse tehnologice în beneficiul comunităţii.

Potrivit directorului Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuş, „obiectivul major al acestui program este transformarea bibliotecilor aplicante/selectate în CENTRE MODERNE DE INFORMARE PENTRU CETĂŢENI. Astfel, pe lângă aspectul privind dotarea acestor biblioteci (în cazul judeţului nostru, în această primă rundă, pe lângă Bibliotea Bucovinei vor mai beneficia de programul Biblionet şi alte 19 biblioteci publice comunale/orăşeneşti/municipale) cu calculatoare şi soft-urile necesare, deosebit de important este aspectul privind diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor pe care acestea le vor oferi publicului. De altfel, bibliotecile selectate vor beneficia şi de acces la Internet – şi ne referim aici la bibliotecile din judeţ, exceptând Biblioteca Bucovinei, care dispune deja de această facilitate. Mai mult, în scopul îmbunătăţirii şi diversificării serviciilor oferite comunităţii, trainerii din cadrul bibliotecii judeţene, ce urmează să fie instruiţi de reprezentanţii International Research & Exchanges Board (IREX), vor pregăti, la rândul lor, în cadrul „centrului” ce va fi organizat la Biblioteca Bucovinei, atât bibliotecarii din localităţile judeţului nostru selectate în această primă rundă a programului, cât şi, în anii următori, bibliotecarii din acele localităţi ce vor fi selectate în viitoarele runde de implementare a programului”.