Cauza C-402/09 TATU revine in dezbaterea profesionistilor in drept

1. Situaţia trimiterilor preliminare adresate CJUE în dosarele aflate pe rolul Curţii de Apel Suceava

Precizăm că în dosarul nr. 2957/86/2010 dedus judecăţii Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, aflat în stadiul procesual al fondului, prin incheierea nr. 4415 din 8 noiembrie 2010 (C-29/11, Sfichi), respectiv în dosarul nr. 2958/86/2010 dedus judecăţii Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, aflat în stadiul procesual al fondului, prin încheierea nr. 4512 din 8 noiembrie 2010, (C-30/11, Ilaş) s-a dispus sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru ca aceasta din urmă instanţă să se pronunţe asupra compatibilităţii/necompatibilităţii taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, cu dreptul comunitar.
În ambele dosare, Tribunalul Suceava a formulat următoarele întrebări:
1.Articolul 110 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene ( ex-art. 90 din Tratatul privind Înfiinţarea Comunităţii Europene) primul paragraf, în temeiul căruia niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare, trebuie interpretat în sensul că interzice unui stat membru instituirea unei taxe prezentând caracteristicile taxei de poluare reglementate prin Ordonanţa de Urgentă nr. 50/2008 cu modificările şi completările ulterioare, taxă impusă cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor de ocazie importate şi care anterior au fost înmatriculate în alte state membre în condiţiile în care autoturismele de ocazie înmatriculate în România nu sunt supuse unei asemenea taxe în cazul în care fac obiectul unor tranzacţii şi sunt reînmatriculate?
2.Articolul 110 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene (ex. art. 90 Tratatul privind Funcţionarea Comunităţii Europene) al doilea paragraf, al cărui scop este eliminarea elementelor de natură să protejeze piaţa naţională şi să încalce principiile concurenţiale, interzice instituirea unei taxe de poluare pentru autoturisme, taxă care este impusă cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor de ocazie importate şi care anterior au fost înmatriculate în alte state membre, reţinându-se că prin Ordonanţa de Urgenţa nr. 218/2008 sunt exceptate de la obligaţia de plată a taxei de poluare “ autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2000 mc, precum şi toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv” respectiv categoria de autoturisme care corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România favorizându-se astfel sectorul naţional de producţie de autoturisme?
În mod judicios, în formularea întrebărilor instanţa a avut în vedere legislaţia naţională în discuţie, respectiv O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 decembrie 2008 – 14 februarie 2010 a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008, care menţionează expres scopul reglementării naţionale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naţionale şi a industriilor adiacente, şi nu doar forma iniţială a actului normative contestat.
Deşi, în fapt în ambele dosare suspendate, 2957/86/2010 şi 2958/86/2010, aflate pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanţii Sfichi Aurora şi Ilaş Adrian au achitat taxa de poluare în data de 10.09.2008, respectiv în data de 06.10.2008, în raport de varianta iniţială a O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, instanţa de trimitere a urmărit interpretarea de către CJUE a art.110 TFUE, în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.
Situaţia de fapt a reclamanţilor în dosarele 2957/86/2010 şi 2958/86/2010. Valoarea taxei achitate depăşeşte astfel considerabil valoarea reziduală a taxei incluse în valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat în România.
Taxa de poluare (ds. 2957/86/2010 şi 2958/86/2010) este incompatibilă cu dreptul Uniunii, în special întrucât este aplicată autovehiculelor de ocazie importate în România dintr un alt stat membru şi înmatriculate pentru prima dată în România, în condiţiile în care, în cazul vehiculelor similare deja înmatriculate în România, această taxă nu mai este aplicată cu ocazia revânzării lor ca vehicule de ocazie. Vehiculele de ocazie importate ar fi astfel impozitate mai împovărător decât vehiculele similare deja înmatriculate în România, ceea ce ar orienta cumpărătorii români către achiziţionarea acestora din urmă.
Importanţa discriminării este ilustrată de circumstanţele acţiunii principale din ds. 2957/86/2010 şi 2958/86/2010, autovehiculele de ocazie, fiind cumpărate din Germania şi supuse, la înmatricularea în România, la plata unor taxe care se ridică între 500 şi 700 Euro. Valoarea taxelor achitate a depăşit astfel considerabil valoarea reziduală a taxei incluse în valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat în România
În plan naţional, instanţele au pus în discuţie, ceea ce CJUE a declarat cu mult timp înainte relevant, în materia taxei autovehiculelor second-hand, în cauza C-47/1988 Comisia/Danemarca, şi anume în ce măsură modul de calcul al taxei introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 asigură neutralitatea, egalitatea taxei impuse unui autovehicul second-hand, ce urmează a fi înmatriculat pentru prima dată în România, cu taxa reziduală a unui autovehicul similar (ca grad de depreciere şi motorizare) deja înmatriculat în România. Potrivit Curţii, neutralitatea taxei se verifică prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele asupra autovehiculelor similare înmatriculate, cărora le-a fost deja aplicată taxa.Prin exemplificare, s-a reţinut că valoarea autovehiculelor este compusă din preţ şi taxa de poluare.Raportul dintre cele două componente se păstrează constant pe toată durata de funcţionare a autovehiculului. La momentul la care valoarea autovehiculului a scăzut cu 50%, atât valoarea reziduală a preţului plătit, cât şi valoarea reziduală a taxei de poluare se vor diminua cu acelaşi procent de 50%.
Exigenţele impuse unei astfel de taxe sunt de mult explicate în cauza de mai sus, cu următorul exemplu:
„Valoarea autovehiculului nou este compusă din preţul acestuia la care se adaugă taxa de primă înmatriculare, Raportul dintre cele două componente se păstrează constant pe toată durata de funcţionare a autovehiculului. Spre exemplu, la momentul la care valoarea autovehiculului a scăzut cu 50%, atât valoarea reziduală a preţului cât şi valoarea reziduală a taxei de primă înmatriculare plătită se vor diminua cu acelaşi procent, respectiv de 50%.”
În consecinţă, o taxă de primă înmatriculare nediscriminatorie pentru un autovehicul similar (ca vechime, motorizare ), dar importat dintr-un stat membru, trebuie să aibă un cuantum de cel mult 50% din valoarea taxei de primă înmatriculare plătită pentru acelaşi autovehicul în stare nouă. Impunerea unei taxe mai mari s-ar reflecta într-o creştere a preţului final al autovehiculului importat, ce ar deveni astfel mai puţin atractiv decât cel deja înmatriculat în statul membru. De aici rezultă caracterul discriminatoriu şi drept consecinţă, incompatibilitatea acestor dispoziţii naţionale cu cele ale art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene.
Relevante în acest sens sunt concluziile din Hot. din 3 iunie 2010, Kalinchev (C-2/09)
http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:62009J0002:RO:HTML

34.Sunt considerate noi vehiculele care, la data la care sunt importate pe teritoriul bulgar, nu au mai mult de şase luni de la prima înmatriculare, oricare ar fi originea acestora, sau al căror kilometraj nu depăşeşte 6 000 km.
35.Prin urmare, întrebarea adresată de instanţa de trimitere trebuie înţeleasă în sensul că prin aceasta se solicită, în esenţă, să se stabilească dacă articolele 30 TFUE şi 110 primul paragraf TFUE se opun unui regim diferenţiat al accizei aplicat de un stat membru autovehiculelor, în condiţiile în care acest regim grevează în mod diferit vehiculele de ocazie importate din alte state membre şi vehiculele de ocazie deja înmatriculate pe teritoriul acestui stat care au fost importate pe teritoriul său ca vehicule noi.
39.Conform unei jurisprudenţe consacrate, există o încălcare a articolului 110 primul paragraf TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import şi cel aplicat produsului naţional similar sunt calculate diferit şi după metode diferite, care conduc, fie chiar şi în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, Rec., p. I 1327, punctul 21, Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, Rec., p. I 4981, punctul 67, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 29, şi Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Grecia, C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 25). În acest context, trebuie amintit că, pentru aplicarea articolului 110 TFUE, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naţionale şi importate, ci şi baza de impozitare a impozitului respectiv (a se vedea Hotărârea din 22 martie 1977, Iannelli & Volpi, 74/76, Rec., p. 557, punctul 21, şi Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctul 18).
42.În această privinţă, Curtea a recunoscut că, pentru a evita orice discriminare, este necesar ca baremele forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ şi calculate pe baza unor criterii precum vechimea, kilometrajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului să permită atingerea obiectivului unei impozitări a vehiculelor de ocazie importate care să nu depăşească în niciun caz valoarea taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul naţional (a se vedea în acest sens Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 75). Un asemenea tip de calcul este necesar în special pentru a asigura caracterul neutru din punct de vedere fiscal al taxei în cauză în raport cu vehiculele de ocazie importate.
46. Având în vedere şi faptul că acciza se aplică o singură dată mărfurilor importate, potrivit regimului menţionat, calcularea accizei pentru vehicule noi este în toate cazurile mai favorabilă decât pentru vehiculele de ocazie. Întrucât vehiculele de ocazie care circulă deja pe teritoriul bulgar, cu alte cuvinte, vehiculele care au fost importate ca vehicule noi, sunt impozitate la momentul intrării lor pe teritoriul bulgar ca vehicule noi, este relativ mai scump importul unui vehicul de ocazie dintr un alt stat membru decât cumpărarea unui vehicul de acelaşi tip, cu aceeaşi putere a motorului şi cu acelaşi kilometraj, altfel spus, cu acelaşi grad de uzură, pe teritoriul bulgar, ceea ce riscă să influenţeze alegerea consumatorilor.
47.Prin urmare, la a treia întrebare trebuie să se răspundă că articolul 110 TFUE se opune unui regim diferenţiat al accizei aplicat de un stat membru autovehiculelor în împrejurări precum cele din prezenta cauză, în condiţiile în care acest regim grevează în mod diferit vehiculele de ocazie importate din alte state membre şi vehiculele de ocazie deja înmatriculate pe teritoriul acestui stat care au fost importate pe teritoriul său ca vehicule noi.

Soluţia previzibilă în cauzele C-29/11, Sfichi şi C-30/11, Ilaş este aceea a constatării incompatibilităţii acestei variante cu art. 110 TFUE, inclusiv în ceea ce priveşte par. 2 al art. 110 TFUE, aşa cum rezultă şi din soluţionarea iminentă a cauzelor Nisipeanu, Ijac, Vijulan, Micşa.

2. Domeniul de aplicare al art. 267 TFUE
Art. 267 TFUE se aplică în privinţa – tuturor instanţelor statelor membre, precum şi – în toate cauzele, – inclusiv în proceduri de urgenţă.
Din interpretarea art. 267 TFUE se disting două categorii de acţiuni în pronunţarea unei hotărâri preliminare: una facultativă (alin. 2) şi una obligatorie (alin. 3), aceasta ridicând o problema delicata de delimitare în cazul stabilirii validităţii actelor comunitare. Astfel, libertatea de care se bucură prima instanţă şi instanţa de recurs, în temeiul alin. 2 al textului menţionat, de a sesiza sau nu CJUE cu o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare, judecătorul naţional fiind liber să interpreteze şi să aplice dreptul comunitar, ar putea avea consecinţe de neprevăzut în cazul în care instanţele naţionale ar constata nulitatea unui act comunitar fără a sesiza, în prealabil, CJUE, astfel ca aceasta din urmă a statuat, cu caracter de principiu, că în această situaţie, în mod excepţional, formularea unei acţiuni preliminare este obligatorie, chiar dacă organul de jurisdicţie naţional nu face parte dintre cele prevăzute la art. 267 TFUE. În măsura în care art. 267 TFUE prevede obligativitatea sesizării CJUE prin procedura întrebării preliminare, nu se va analiza dacă, prin aceasta, ar fi tergiversată judecarea cauzei. Obligaţia de a solicita o hotărâre preliminară există fără nici un fel de limitare şi indiferent dacă se ajunge la o tergiversare esenţială a judecării cauzei, aşa după cum rezultă, indirect, şi din dispoziţiile art. 267 alin. 4 TFUE.
In cazul în care pe rolul CJUE se află deja o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare similară, vizând soluţionarea aceleiaşi probleme de drept, instanţa naţională are trei posibilităţi:
a.să suspende soluţionarea cauzei pedinte şi aştepte pronunţarea unei hotărâri de către CJUE, cu privire la acea acţiune,
b.să introducă o nouă cerere în pronunţarea unei hotarari preliminare, având acelaşi obiect,
c.să continue judecarea cauzei fără a aştepta pronunţarea hotărârii CJUE,
în practică fiind imbratişată, în majoritatea statelor membre, cea dintâi soluţie, cu condiţia ca între cele două cereri să existe suficiente asemănări.
Astfel, potrivit art. 267 din TFUE (Tratatul privind functionarea Uniunii Europene),:
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii;
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această problemă.În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.
Semnificaţia majoră a respectării de către instanţa naţională a obligaţiei de a solicita CJUE să se pronunţe, cu titlu preliminar (în conformitate cu art. 267 TFUE), rezultă din
scopul procedurii întrebării preliminare: asigurarea aplicării uniforme şi armonizate a dreptului comunitar la nivel european = păstrarea caracterului unitar al dreptului comunitar

3.Situaţia actuală a trimiterilor preliminare formulate de instanţele judecătoreşti România la data de 7.04.2011

Din cele 22 de cereri preliminare trimise de instanţele din România până în prezent, 14 au ca obiect interpretarea art. 110 TFUE, în vederea determinării de către instanţe a compatibilităţii legislaţiei privind taxa specială pentru autoturisme.
Din cele 14 cereri formulate, 3 sunt pendinte: C-263/10, Nisipeanu; C-438/10, Druţu; C-537/10, Micşa.
C-136/10, Obreja şi C-178/10, SC Darmi au fost conexate (ORDONANȚA PREȘEDINTELUI CJUE din 29.04.2010), fiind identice ca obiect şi trimise de aceeaşi instanţă, în aceeaşi zi, în două dosare diferite, iar soluţionarea cauzelor conexate a fost suspendată până la pronunţarea hotărârii preliminare în C-402/09, Tatu.
C-336/10, Ijac a fost suspendată până la pronunţarea hotărârii preliminare în C-402/09, Tatu.
C-29/11, Sfichi şi C-30/11, Ilaş, (Tribunalul Suceava, instanţa de trimitere) au fost conexate (ORDONANȚA PREȘEDINTELUI CJUE din 09.03.2011), fiind identice ca obiect şi trimise de aceeaşi instanţă, în aceeaşi zi, în două dosare diferite, iar soluţionarea cauzelor conexate a fost suspendată până la pronunţarea hotărârii preliminare în C-402/09, Tatu.
C-335/10, Vijulan a fost suspendată până la soluţionarea cererii preliminare din C-263/10, Nisipeanu.
Au fost finalizate 5 cauze, 4 prin ordonanţe de inadmisibilitate: C-377/10, Băilă, C-439/10, DRA Speed, C-440/10, SC Semtex şi C-441/10, Anghel.
http://inm-lex.ro/ue/resurse/

4. Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Tatu

Pe 7.04.2011 a fost pronunţată hotărârea preliminară în cauza C-402/09, Tatu. http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:62009J0402:RO:HTML
Constatăm că interpretarea instanţei europene priveşte, deocamdată, compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa iniţială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008.
Răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu: “Contravin dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispoziţiilor articolului 90 CE (n.r. actualul art.110 TFUE); se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?”, Curtea s-a pronunţat astfel:
“Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.”

Sunt relevante alte câteva concluzii ale Curţii în C-402/09, Tatu, care au următoarea redactare:
(39) Potrivit unei jurisprudenţe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depăşeşte valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul naţional (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, Rec., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, Rec., p. I 1327, punctul 23, precum şi Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies şi Siilin, C 101/00, Rec., p. I 7487, punctul 55).
(40) În această privinţă, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în acelaşi stat membru, valoarea sa de piaţă, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa iniţială (Hotărârea Nádasdi şi Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reţinută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul naţional (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, şi Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Grecia, C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
(48) Domnul Tatu subliniază că punerea în circulaţie în România a unui vehicul de ocazie cumpărat într un alt stat membru implică plata taxei pe poluare, şi anume, în ceea ce îl priveşte, o taxă în valoare de 7.595 de lei pentru un vehicul cu o capacitate cilindrică de 2 155 cm3, care respectă norma Euro 2 şi a fost construit în 1997, în timp ce cumpărarea, pe piaţa românească a vehiculelor de ocazie, a unui vehicul înmatriculat în România anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008 şi având exact aceeaşi vechime şi aceleaşi caracteristici tehnice ca şi vehiculul importat menţionat va fi, în principiu, mult mai interesantă din punct de vedere financiar, întrucât nicio taxă cu o valoare analogă celei impuse prin O.U.G. nr. 50/2008 nu este datorată sau încorporată în valoarea acestui vehicul cumpărat pe piaţa românească.
(49) La rândul său, guvernul român susţine că art. 110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre şi că atractivitatea pieţei româneşti a vehiculelor de ocazie în raport cu piaţa vehiculelor de ocazie importate, evidenţiată de domnul Tatu, se datorează împrejurării că O.U.G. nr. 50/2008 nu se aplică vehiculelor care au fost înmatriculate în România anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe. Acest guvern invocă, în această privinţă, par. 49 din Hotărârea Nádasdi şi Németh, citată anterior, în care Curtea ar fi declarat în esenţă că art. 110 TFUE nu poate fi invocat în mod util pentru a stabili un efect discriminatoriu al unei taxe pentru simplul motiv că aceasta se aplică unor vehicule înmatriculate după intrarea în vigoare a legii privind această taxă, iar nu şi celor înmatriculate anterior acestei intrări în vigoare.
(50) În această privinţă, trebuie amintit mai întâi, astfel cum Curtea a arătat la par. 49 din Hotărârea Nádasdi şi Németh, citată anterior, că art. 110 TFUE nu urmăreşte să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente.
(51) În plus şi cu siguranţă, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabileşte aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după intrarea în vigoare a acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel cum a constatat Curtea la par. 49 din Hotărârea Nádasdi şi Németh menţionată, pe care guvernul român a invocat o, împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăşi, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situaţiile constituite anterior şi cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
(52) În schimb, din Hotărârea Nádasdi şi Németh menţionată nu rezultă în niciun fel că competenţa statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudenţe constante, interdicţia prevăzută la art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naţionale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, Rec., p. 1343, par. 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C 45/94, Rec., p. I 4385, par. 29, precum şi Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten şi Gemeindebetriebe Frohnleiten, C 221/06, Rep., p. I 9643, par. 40).
(53) Astfel, art. 110 TFUE ar fi golit de sensul şi de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piaţa naţională şi introduse pe această piaţă înainte de intrarea în vigoare a taxelor menţionate. O astfel de situaţie ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicţiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE şi 34 TFUE.
(54) În ceea ce priveşte taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, Rec., p. I 3193, par. 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, Rec., p. I 7929, par. 74, şi Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, Rec., p. I 4945, par. 28).
(55) În această privinţă, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piaţa unui stat membru sunt „produse naţionale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piaţa vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de acelaşi tip, cu aceleaşi caracteristici şi aceeaşi uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piaţa statului membru menţionat şi cele cumpărate, în scopul importării şi punerii în circulaţie în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, par. 17, precum şi Kalinchev, par. 32 şi 40).
(56) Din principiile amintite mai sus rezultă că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor şi să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naţionale şi descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
(57) În acţiunea principală, în pofida prezenţei necontestate a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008, guvernul român a subliniat în faţa Curţii că obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecţiei mediului.
(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curţii rezultă fără echivoc că reglementarea menţionată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr o vechime şi o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ţine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiţii, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
(59) În această privinţă, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la par. 50-53 din prezenta hotărâre, că, deşi statele membre păstrează, în materie fiscală, competenţe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuşi să respecte interdicţia prevăzută la art. 110 TFUE.
(60) În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul Tatu, că obiectivul protecţiei mediului menţionat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulaţia în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 şi Euro 2 şi care au o capacitate cilindrică mare, şi, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanţarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet şi mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulaţie în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piaţa naţională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulaţie a vehiculelor de ocazie importate şi ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plăteşte.
(61) Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Trebuie amintit faptul că unele instanţe naţionale au stabilit deja, în perioada anterioară pronunţării hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Tatu, că O.U.G. nr. 50/2008 în forma iniţială contravine art. 90 CE [Trib. Cluj, s. civ. nr. 2320/5.12.2008; Trib. Brăila, s. civ. nr. 319/FCA/30.04.2009; C. Ap. Oradea, d. civ. nr. 560/CA/5.11.2009; C. Ap. Tg. Mureş, d. civ. nr. 236/R/18.02.2010; C. Ap. Constanţa, d. civ. nr. 363/CA/7.06.2010].

5. Premisele sesizării CJUE de către Tribunalul Suceava cu chestiuni prejudiciale conform art.267 TFUE
a) Relevanţa normei europene
Prima condiţie pentru sesizarea CJUE în procedura întrebării preliminare este să se fi stabilit, dacă norma europeană pusă în discuţie este relevantă pentru soluţionarea cauzei, adică dacă se aplică în situaţia care face obiectul procesului.
În principiu, aprecierea asupra relevanţei o face instanţa naţională, CJUE neefectuând verificări în acest sens, cu excepţia situaţiei în care reiese, în mod evident, că lipseşte relevanţa, aşa încât se consideră că solicitarea unei hotărâri preliminare constituie un abuz de drept.
b) Necesitatea interpretării normei europene
Necesitatea interpretării în sensul art. 267 TFUE se referă la necesitatea interpretării exclusiv a normei europene care urmează să fie aplicată, dacă instanţa naţională consideră că textul normei nu este univoc.
Nu este necesar ca instanţa însăşi să împărtăşească sau nu îndoielile; este suficient ca o parte din proces să prezinte îndoieli serioase.
Instanţa naţională a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată, nu va proceda la o interpretare în baza metodelor de interpretare din dreptul intern. Interpretarea normelor europene revine, în acest caz, exclusiv CJUE, conform art. 267 TFUE.

Instanţa naţională a căreia hotărâre nu mai poate fi atacată va verifica exclusiv dacă textul normei este „clar” în sine, adică dacă din sensul obişnuit şi natural al cuvintelor, reiese în mod evident aplicarea corectă a dreptului comunitar, astfel încât nu poate fi loc pentru nici o îndoială rezonabilă. O astfel de situaţie există atunci când aplicarea corectă a dreptului comunitar este atât de evidentă, încât nu poate fi loc pentru nici un fel de îndoială rezonabilă.
Dacă instanţa ajunge la concluzia că nu sunt întrunite elementele de mai sus şi, deci, că există îndoieli serioase în privinţa sensului normei, este necesară interpretarea acesteia în sensul prevăzut de art. 267 TFUE.
În ceea ce priveşte stabilirea „clarităţii”, trebuie făcută o analiză riguroasă, altfel există riscul nerespectării obligaţiei de sesizare a CJUE prin întrebare preliminară.
Nu este necesară sesizarea, dacă CJUE şi-a exprimat deja punctul de vedere într-o procedură anterioară, în legătură cu problema de drept pusă în discuţie, iar în contextul eventual nou nu există nici îndoială reală cu privire la posibilitatea de a aplica această jurisprudenţă.

5. Modul de abordare al instanţei de trimitere-Tribunalul Suceava în cazul în care CJUE soluţionează/ a soluţionat o chestiune de drept comunitar identică. Efectele soluţionării de către CJUE a C-402/09, Tatu.

Din art. 267 TFUE nu reiese ce trebuie să facă instanţa naţională dacă CJUE a primit deja o întrebare preliminară privind interpretarea aceleiaşi norme europene şi având acelaşi obiectiv. Nici normele procedurale române nu prevăd dispoziţii pentru astfel de situaţii.
Faţă de prima ipoteză, în care pe rolul CJUE se află o cauză identică care urmează a fi soluţionată, în cazul opţiunii de sesizare de către instanţa de trimitere- Tribunalul Suceava, respectiv în cazul în care instanţa naţională are libertatea de a sesiza sau nu CJUE – adică, doar în cazul, în care hotărârea instanţei poate fi atacată – aceasta nu va sesiza CJUE, întrucât pe rol se soluţionează o cauză în care trebuie să se pronunţe cu privire la chestiunea de drept comunitar incidentă în cauza aflată pe rolul instanţei naţionale.Dacă CJUE ar fi sesizată şi de data aceasta, adică a doua oară, în aceeaşi chestiune, instanţa europeană ar fi suprasolicitată, fără a se obţine un rezultat suplimentar. Obiectivul art. 267 TFUE este deja asigurat de cauza care este pendinte la CJUE. Dacă sesizarea CJUE nu se justifică din motivele prezentate, care ţin de economia procesului, instanţa suspendă judecarea cauzei în baza art. 244 Cod Procedură Civilă până la pronunţarea hotărârii CJUE in cauza acolo pendinte.
Faţă de a doua ipoteză, în care pe rolul CJUE se află o cauză identică, în care instanţa de contencios european s-a pronunţat deja (C-402/09, Tatu) cu privire la chestiunea de drept comunitar incidentă în cauză, instanţa naţională îşi poate întemeia soluţionarea fondului dosarului aflat pe rolul său pe concluziile hotărârii CJUE, chiar dacă raţionamentul juridic nu a rezultat din acelaşi tip de proceduri şi chiar dacă problemele respective nu erau strict identice.
Odată ce problema de drept comunitar a fost soluţionată de CJUE, instanţa naţională se poate baza pe această soluţie în cause ulterioare, facând astfel nenecesară o nouă trimitere preliminară, în condiţiile în care textul art.267 TFUE nu limitează posibilitatea instanţei naţionale în aplicarea textului menţionat, dacă aceasta o consideră oportună. (C-283/81, CILFIT S.R.L. şi Lanificio di Gavardo SpA c. Ministerul Sănătăţii).
Totuşi, instanţa naţională este îndreptăţită, în mod oficial, să trimită o nouă întrebare CJUE, chiar şi atunci când aceasta s-a pronunţat deja cu privire la problema respectivă. Dar noua cerere trebuie să conţină un element sau argument nou. În caz contrar, CJUE va fi puternic determinată să reitereze considerentele pe fond din speţa anterioară.Existenţa unei hotărâri anterioare poate priva obligaţia instanţei naţionale de atrimite o cerere de “scopul său, golind-o astfel de conţinut.”( C-28/62 Da Costa en Schaake NV şi C-30/62 Jacob Meijer NV şi Hoechst-Holland NV c. Nederlandse Belastingadministratie). Practic Hotârârea din cauza Da Costa a iniţiat ceea ce constituie în fapt un sistem al precedentului.
Instanţele naţionale sunt cele care trebuie să aplice o hotărâre anterioară pronunţată în interpretarea dreptului comunitar de către CJUE. Cu toate acestea, CJUE nu analizează sistemul legal naţional şi nu determină validitatea legii naţionale. Curtea dă o interpretare a compatibilităţii legii naţionale cu dreptul comunitar, fiind apoi de competenţa instanţei naţionale să aplice acea interpretare în cadrul propriului sistem juridic.
Principiul general este că hotărârea CJUE interpretează dreptul astfel cum trebuia înţeles de la momentul intrării sale în vigoare şi prin urmare acesta urmează a se aplica raporturilor juridice anterioare momentului pronunţării hotărârii preliminare, şi că, în consecinţă dreptul trebuie aplicat în acest mod de către autorităţile administrative raporturilor juridice de dinaintea pronunţării hotărârii preliminare, fiind obligate în aplicarea principiului cooperării/loialităţii care decurge din art. 10 din TCE.
Potrivit art.10 T.C.E “statele membre iau toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor care decurg din prezentul tratat, ele se abţin de la orice măsură susceptibilă să pună în pericol realizarea scopurilor prezentului tratat”. Obligaţia de colaborare a statelor membre rezultă din dispoziţiile art.10 T.C.E. Denumită şi principiul loialităţii comunitare sau al cooperării loiale, obligă statele membre să acţioneze, deci este o obligaţie pozitivă, ceea ce corespunde principiului concretizării principiului primordialităţii dreptului comunitar asupra dreptului naţional.(Hotărârea Curţii din 15 iulie 1964 Costa c. E.N.E.L , cauza C-6/1964).
Referindu-se la relaţia dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional al statelor membre, hotărârea Costa -C-6/1964 stabileşte ca ordinea juridică comunitară care este integrată în sistemele juridice ale statelor membre de la intrarea in vigoare a tratatului şi se impune jurisdicţiilor acestora.
Instanţele de judecată sunt obligate ca, după data de 1 ianuarie 2007, să analizeze compatibilitatea legii naţionale privind introducerea „taxei de poluare” cu jurisprudenţa comunitară. Judecătorul naţional a devenit, după această dată judecător comunitar, fiind obligat să aplice direct dreptul comunitar, dacă se constată incompatibilitatea dreptului naţional cu acesta, în virtutea principiilor efectului direct al dreptului comunitar şi al supremaţiei acestuia.
În ceea ce priveşte raportul dintre legislaţia naţională şi legislaţia comunitară, Curtea a făcut aplicarea principiilor de interpretare, stabilite de CJUE în jurisprudenţa sa, respectiv :
Principiul efectului direct al tratatelor, ceea ce înseamnă că dispoziţiile Tratatului CEE au efect direct în dreptul intern (Hotărârea Curţii din 5 februarie 1963, Van Gend en Loos c. Administratie der Belastingen).
Dezvoltarea precedentului are consecinţe asupra raporturilor dintre instanţele naţionale şi CJUE. În măsura în care hotărârile au valoare de precedent, acest aspect plasează CJUE într-o poziţie superioară faţă de instanţele naţionale. Însăşi existenţa unui sistem bazat pe precedent indică schimbarea produsă în ierarhia dintre CJUE şi instanţele naţionale: CJUE stabileşte interpretarea legală de referinţă, care va fi adoptată şi respectată de instanţele naţionale în toate statele membre, care se confruntă cu o problemă de drept comunitar dezlegată de către CJUE.
Importanţa acordată hotărârilor anterioare este reflectată şi confirmată de art.103 alin.3 din Regulamentul de procedură (http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2010-04/rp.ro.pdf) care permite CJUE, după ascultarea avocatului general, să se pronunţe oricând prin ordonanţă motivată, făcând trimitere la o hotărâre anterioară sau la jurisprudenţa anterioară, atunci când întrebarea adresată este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea s-a pronunţat deja sau când răspunsul la întrebare poate fi dedus în mod clar din jurisprudenţă, ordonanţă în cuprinsul căreia se face trimitere la hotărârea anterioară sau la jurisprudența pertinentă.
Raportat la soluţionarea cauzei C-402/09, Tatu, la data de 07.04.2011, instanţele naţionale sunt obligate să ţină cont de interpretarea art.110 TFUE.

6. Efectele Hotârârii Tatu (C-402/09) din 7.04.2011 asupra soluţionării fondului ds. 2957/86/2010 şi 2958/86/2010.

Aşa cum rezultă din ORDONANŢA PREŞEDINTELUI CJUE din 09.03.2011, cauzele C-29/11, Sfichi şi C-30/11, Ilaş, (Tribunalul Suceava, instanţa de trimitere) au fost conexate, fiind identice ca obiect şi trimise de aceeaşi instanţă, în aceeaşi zi, în două dosare diferite, iar soluţionarea acestora a fost suspendată până la pronunţarea hotărârii preliminare în C-402/09, Tatu.
Practic, Tribunalul Suceava va trebui să aibă în considerare în soluţionarea fondului celor două dosare, 2957/86/2010 şi 2958/86/2010, interpretarea de către CJUE asupra problemei de drept ( interpretarea art.110 TFUE), ridicată prin cererile prejudiciale şi dezlegată în Hotărârea din cauza Tatu.
Soluţiile CJUE pot fi:
a.pronunţarea unei noi hotărâri preliminare în C-402/09, Tatu în cauzele C-29/11, Sfichi şi C-30/11, Ilaş;
b. pronunţare unei ordonanţe motivate, făcând trimitere la o hotărâre anterioară sau la jurisprudenţa anterioară, atunci când întrebarea adresată este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea s-a pronunţat deja sau când răspunsul la întrebare poate fi dedus în mod clar din jurisprudenţă, ordonanţă în cuprinsul căreia se face trimitere la hotărârea anterioară sau la jurisprudența pertinentă. (conform art.103 alin.3 din Regulamentul de procedură CJUE).

7. Soluţiile instanţelor din raza Curţii de Apel Suceava în raport de Hotărârea în cauza Tatu. Sesizarea „de divergenţă” a CJUE în cazul formulării unor noi trimiteri prejudiciale.
Pe rolul Curţii de Apel Suceava, există în alte câteva dosare aflate în diferite faze procesuale (fond sau recurs) cereri prejudiciale formulate de reclamanţi, având acelaşi obiect ca în ds. 2957/86/2010 şi 2958/86/2010.
În situaţia în care s-au formulat cereri în condiţiile art.267 TFUE, Tribunalul Suceava are dreptul, respectiv Curtea de Apel obligaţia să ceară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să se pronunţe, cu titlu preliminar, în chestiuni de drept privind conformitatea O.U.G. nr. 50/2008, în toate formele de amendare, cu art. 110 TFUE ori să aplice cu prioritate dreptul comunitar interpretat în cauza Tatu.
În toate celelalte dosare aflate pe rolul Curţii de Apel Suceava având ca obiect restituirea taxei de poluare, indiferent de stadiul procesual (fond, recurs sau cerere de revizuire formulată în temeiul dispoziţiilor speciale din Legea contenciosului administrativ, art.21 alin.2), în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituţia României, instanţele au obligaţia de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, aşa cum a fost acesta interpretat în cauza Tatu. Pe cale de consecinţă, instanţele naţionale sunt datoare să admită cererile de restituire a taxelor de poluare formulate, reformând acolo unde este cazul hotărârile contrare ale instanţelor care s-au pronunţat anterior.
În cazul în care instanţa naţională doreşte să ia o decizie diferită de jurisprudenţa CJUE (deja existentă la acest moment, Hotărârea Tatu, Hotărârea Nádasdi şi Németh, Hotărârea Kalinchev, Hotărârea Brzeziński), este obligată să sesizeze CJUE, pentru ca instanţa europeană să se pronunţe în acest sens, conform art. 267 alin.1 TFUE. Acelaşi lucru este valabil şi pentru instanţele de ultim grad de jurisdicţie!
Caracterul (parţial) obligatoriu al hotărârii preliminare a CJUE. Hotărârea preliminară a CJUE C-402/09, Tatu este obligatorie pentru instanţa de trimitere, dar numai în privinţa litigiului în cadrul căruia a fost formulată întrebarea preliminară.
În cazul în care CJUE a fost sesizat de către o instanţă a cărei decizie este supusă unei căi de atac hotărârea preliminară a CJUE este obligatorie şi pentru instanţa care soluţionează calea de atac în acest litigiu.
Din aceste considerente hotărârea CJUE C-402/09, Tatu are caracter obligatoriu pentru toate instanţele tuturor statelor membre, fiindcă instanţa care intenţionează să interpreteze altfel norma europeană pe care CJUE a interpretat-o deja, are obligaţia ca, anterior deciziei sale, să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, motivându-şi opinia divergentă şi solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuţie („sesizare de divergenţă”).

8. Consecinţele nerespectării jurisprudenţei CJUE
Hotărârea CJUE are caracter obligatoriu pentru toate instanţele tuturor statelor membre, fiindcă instanţa care intenţionează să interpreteze în alt fel norma europeană deja interpretată de CJUE are obligaţia ca, anterior deciziei sale, să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, motivându-şi opinia divergentă şi solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuţie („sesizare de divergenţă”).
Totodată, nerespectarea jurisprudenţei CJUE poate avea drept consecinţă acţiuni în despăgubire ale părţilor aflate în litigiu, îndreptate împotriva statului membru a cărui instanţă a hotărât în cauză. Răspunderea statelor membre pentru încălcarea de către instanţele lor a dreptului comunitar intervine în conformitate cu jurisprudenţa CJUE atunci când
• norma comunitară încălcată urmăreşte să confere drepturi persoanei,
• încălcarea este suficient calificată/caracterizată şi
• între această încălcare şi prejudiciul cauzat persoanei există o legătură cauzală nemijlocită.
În conformitate cu jurisprudenţa CJUE, încălcarea dreptului comunitar este considerată „suficient calificată/caracterizată“ atunci când hotărârea judecătorească încalcă jurisprudenţa CJUE, iar încălcarea are un caracter manifest. (vezi CJUE nr. cauzei C-224/01).

9. Remediile juridice pe care le au titularii acţiunilor având ca obiect “restituirea taxei de poluare”, în funcţie de stadiul procesual al litigiului, implică posibile următoarele soluţii:
A. Dacă litigiul referitor la restituirea taxei de poluare, achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, se află în curs, indiferent de stadiul procesual (fond, recurs sau cerere de revizuire formulată în temeiul dispoziţiilor speciale din Legea contenciosului administrativ art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004), în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituţia României, instanţele au obligaţia de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, aşa cum a fost acesta interpretat în cauza Tatu. Pe cale de consecinţă, instanţele naţionale sunt datoare să admită cererile de restituire a taxelor de poluare formulate, reformând acolo unde este cazul hotărârile contrare ale instanţelor care s-au pronunţat anterior.

B. Dacă litigiul referitor la restituirea taxei de poluare, achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, a fost finalizat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar reclamantul este în termen pentru formularea unei cereri de revizuire în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru aceleaşi considerente instanţa este datoare să o admită, asigurând astfel respectarea dreptului comunitar, aşa cum a fost acesta interpretat de Curte prin hotărârea din 7 aprilie 2011 în cauza Tatu.
C. Dacă litigiul referitor la restituirea taxei de poluare, achitate în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în formele aplicabile în perioadele 15 decembrie 2008 – 14 februarie 2010, 15 februarie 2010 – 31 decembrie 2010 şi respectiv cu începere de la 1 ianuarie 2011, se află în curs, având în vedere considerentele hotărârii preliminare pronunţate în cauza Tatu, apreciem că nici celelalte variante ale taxei de poluare nu vor fi considerate de către CJUE ca fiind compatibile cu art. 110 TFUE. În consecinţă, ar fi o soluţie de luat în calcul cu privire la aceste litigii:
– instanţele de contencios fiscal vor fi nevoite să aplice ele însele dreptul european, lăsând neaplicate dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 în toate formele sale, fără a fi nevoite să aştepte sub acest aspect intervenţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Simmenthal, par. 21-24).

NOTE.
1.Prezentul studiu achiesează la concluziile altor colegi de breaslă, care s-au aplecat cu profesionalism asupra subiectului în discuţie, de o mare importanţă jurisprudenţială cu finalitate în sprijinul miilor de justiţiabili din România (aduc în atenţie materialele documentate structurate de Beatrice Andreşan, Cosmin Flavius Costaş, Viorel Papu, I. Pacureţu Canache, M.Gâlcă)

2. Considerăm inoportune intervenţiile (nefondate sau aberante) în mass media ale reprezentanţilor Guvernului, care nu trebuie luate în seamă: “Hotararea are ca obiect prevederile Ordonantei 50 din 2008 in forma sa initiala, sa fie foarte clar. In aceasta hotarare, CJUE nu se pronunta asupra legalitatii actului normativ, ci da o interpretare la prevederile referitoare la art.110 din Tratatul de functionare al UE, in sensul ca un stat membru nu trebuie sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari daca acea taxa descurajeaza punerea in circulatie in statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumparate in alte state membre. Aceasta este prevederea art 110 din Tratat”,” a declarat L.Borbely. “El nu exclude insa posibilitatea de a face schimbari, dupa ce se consulta cu premierul.” “Aceasta este prima noastra pozitie legata de decizia CJUE, in zilele urmatoare vom mai discuta si in cadrul Ministerului Mediului si in cadrul Guvernului, pentru ca trebuie sa stiti ca din 1990 incoace intotdeauna a existat o forma de taxare a masinilor introduse in tara. Vom analiza in continuare si voi veni cu o nota in Guvern sa vedem daca e nevoie de o decizie de a modifica aceasta Ordonanta, in vigoare din 2010. Hotararea Curtii Europene nu se refera la Ordonanta care e in vigoare”, a mai subliniat Borbely.
http://www.e-transport.ro/Borbely_Taxa_auto_se_reanalizeaza_si_va_fi_modifi-i6-news60667-p81.html
Acelaşi reprezentant al Guvernului declara joi, 10 februarie 2011, in cadrul unei conferinte de presa ca taxa auto care este reglementata pe principiul „poluatorul plateste” respecta prevederile Tratatului de Functionare al Uniunii Europene, confirmat de altfel de concluziile la care a ajuns avocatul al general Curtii Europene de Justitie, Eleanor Sharpstonm la 27 ianuarie 2011, concluzii care au fost prezentate pentru prima data intr-un proces aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, potrivit unui comunicat al Ministerului. “Exista o multime de procese in care este contestata taxa auto. Ii anunt pe cei care sustin ca taxa este nelegala ca lucrurile nu stau aşa. Concluziile la care a ajuns avocatul general arata ca taxa respecta legislatia europeana. Asteptam acum si hotararea Curtii Europene de Justitie pe acest subiect.”
http://www.juridice.ro/135323/laszlo-borbely-concluziile-la-care-a-ajuns-avocatul-general-arata-ca-taxa-respecta-legislatia-europeana.html

3.Raportat la jurisprudenţa CJUE, a cărei interpretare a dispoziţiilor dreptului comunitar este obligatorie tuturor instanţelor membre, este ideal a nu se mai întâlni în motivările instanţelor judecătoreşti argumente nelegale care exced interpretării judicioase şi aplicării cu preemţiune a dreptului comunitar, de maniera: preluării comunicatelor de presă, a preluării intervenţiilor ori „sfaturilor” nefondate ale Guvernului, de aplicare a „metodei calendarului” pentru a aprecia când OUG nr.50/2008 respectă exigenţele dreptului comunitar, şi când nu, raportat la diversele modificări ale actului normativ în discuţie.

4. Recomandăm justiţiabililor, „slujitorilor” care îi reprezintă în instanţă şi unor reprezentanţi din cadrul instanţelor de judecată să se aplece asupra resurselor legale de referinţă (doctrinare şi jurisprudenţiale), înainte de a înfăptui actul de justiţie.
Observaţie practică: Hotărârile CJUE sunt publicate pe portalul instanţei europene (http://curia.europa.eu/). Efortul de căutare a unei eventuale hotărâri preliminare a CJUE într-o anumită chestiune de drept poate să fie destul de mare, mai ales când hotărârile sunt anterioare aderării României la UE şi, deci, nu există versiunea în limba română. (http://curia.europa.eu/jurisp/cgi-bin/form.pl?lang=ro )
Din acest motiv, ar putea fi mai simplu ca prin intermediul linkului de mai sus (la „Contacte”) să trimiteţi un mail biroului de presă al CJUE şi să întrebaţi dacă există o hotărâre a CJUE în chestiunea care vă interesează, pentru a putea soluţiona cauza. Biroul de presă vă va transmite răspunsul. (http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_16799 )

A se vedea resurse infomaţionale: – Manualul de Metodologie pentru o abordare unitară în soluţionarea cauzelor – http://www.juridice.ro/125116/metodologie-pentru-abordarea-unitara-in-solutionarea-cauzelor.html – Notă de informare cu privire la efectuarea trimiterilor preliminare de către instanțele naționale
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2009:297:0001:0006:RO:PDF
-Centrul de Resurse Juridice al INM în materia Dreptului UE
http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=112 – www.csm1909.ro
-www.juridice.ro
-http://www.jurisprudenta.org/
-http://curia.europa.eu/
-http://eur-lex.europa.eu/ro/index.htm

Avocat dr. Răzvan Viorescu
razvanviorescu@gmail.com