Intră acum și în grupul de
Pastorul Edwin Lam, una dintre cele mai importante personalități baptiste din Asia, se află în aceste zile într-o vizită în România. Între 10 și 19 aprilie 2026, el vizitează biserici baptiste din județele Suceava, Botoșani, Iași și Cernăuți.
Sâmbătă, 18 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pastorul Edwin Lam va participa la Conferința de Misiune organizată la Biserica Baptistă „Betleem” din Suceava.
Alături de el vor fi prezenți:
- Cătălin Croitor, președintele Comunității Baptiste de Suceava
- Dani Gruian, membru fondator al Agenției Baptiste de Misiune Externă PROMIS
- Adrian Bratosin, directorul Agenției Baptiste de Misiune Externă PROMIS
Pastor Edwin Lam ocupă în prezent funcțiile de președinte al Uniunii Baptiste din Singapore și președinte al Asociației Baptiste din Asia. Anterior, el a deținut și funcția de președinte al Federației Baptiste Asia-Pacific, fiind recunoscut la nivel internațional pentru implicarea sa în misiune și dezvoltare a comunităților baptiste din regiune.
Intră acum și în grupul de






