Acasă Evenimente Bucovina Dog Show 2026, o nouă ediție, la Shopping City Suceava, în...

Bucovina Dog Show 2026, o nouă ediție, la Shopping City Suceava, în perioada 16 – 17 mai


Intră acum și în grupul de

 În perioada 16 – 17 mai 2026, parcarea centrului comercial Shopping City Suceava va deveni punctul de atracție pentru iubitorii de câini, odată cu desfășurarea unei noi ediții a evenimentului Bucovina Dog Show. Organizat de Asociația Chinologică a Județului Suceava, în parteneriat cu Shopping City Suceava și Royal Canin, evenimentul aduce în prim-plan eleganța și diversitatea raselor canine din țară și nu numai.

Ediția din acest an va reuni peste 200 de exemplare canine din România, Ucraina și Republica Moldova, care vor concura în cadrul a trei expoziții chinologice oficiale, desfășurate sub egida Federației Chinologice Internaționale (FCI).

Sâmbătă, 16 mai, vor avea loc două competiții, și anume: Expoziția Chinologică Națională, cu acordarea titlului CAC (Certificat de Aptitudini pentru Campionat Național), și Expoziția Chinologică Internațională, cu acordarea titlului CACIB (Certificat de Aptitudini pentru Campionat Internațional de Frumusețe).

Duminică, 17 mai, va avea loc Expoziția Chinologică Națională, cu acordarea titlului CAC (Certificat de Aptitudini pentru Campionat Național).

Evaluarea câinilor va fi realizată de o echipă formată din trei arbitri chinologi internaționali, care vor analiza conformitatea exemplarelor cu standardele internaționale ale raselor.

Evenimentul se va încheia cu momentul cel mai așteptat al competiției, și anume decernarea titlului onorific „Supreme Best In Show”, acordat celui mai valoros exemplar dintre câștigătorii celor trei competiții organizate în cadrul Bucovina Dog Show 2026.

Bucovina Dog Show a devenit un eveniment de referință în peisajul chinologic românesc, atrăgând în fiecare an sute de participanți și mii de vizitatori pasionați de frumusețea, eleganța și diversitatea raselor de câini.


Intră acum și în grupul de