Intră acum și în grupul de
Consiliul Județean Suceava propune sucevenilor și turiștilor o agendă bogată pentru perioada 27 iulie – 2 august 2026. Evenimentele, organizate de instituțiile județene, în parteneriat sau cu sprijin financiar prin Legea nr. 350/2005, acoperă domenii din educație, literatură, istorie, gastronomie și tradiții.

Între 27 și 31 iulie, la Școala Gimnazială din Bălcăuți, se desfășoară cea de-a VII-a ediție a Școlii de vară pentru copiii de etnie ucraineană din județul Suceava. Peste 100 de elevi participă la activități educative și recreative, aprofundând limba ucraineană și vizitând obiective turistice din județ. Proiectul este realizat de Consiliul Județean Suceava în parteneriat cu Consiliul Raional Cernăuți, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Suceava și Primăria Comunei Bălcăuți.
Între 29 și 31 iulie are loc Festivalul-Concurs de Literatură „Rezonanțe Udeștene”, ajuns la ediția a XXX-a. Manifestarea este dedicată autorilor care nu au debutat editorial și nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Aceștia pot concura la secțiunile poezie, proză și reportaj. Activitățile se vor desfășura la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, Casa Memorială „Eusebiu Camilar” și în comuna Udești. Organizatorii sunt Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Udești.
Vineri, 31 iulie, de la ora 10:00, Muzeul de Istorie Suceava marchează zece ani de la redeschidere prin conferința și vernisajul expoziției „Clădirea care a scris istorie”. Evenimentele fac parte din proiectul „Istoria de lângă noi: De la Prefectură la Muzeu – un monument în slujba comunității”. Cu această ocazie, accesul publicului la Muzeul de Istorie va fi gratuit pe tot parcursul zilei.
Tot în perioada 31 iulie – 2 august, la Cacica, se desfășoară Festivalul Trufelor, ajuns la a VI-a ediție. Vizitatorii pot descoperi trufa neagră din pădurile Bucovinei, produse tradiționale, preparate locale, muzică autentică și creații ale meșterilor populari. Evenimentul este organizat de International Truffle Festivals Association și Bucovina Adventure Team cu sprijin de la Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” și Primăria Comunei Cacica.
În același interval, Muzeul Satului Bucovinean găzduiește târgul „Lume, lume… hai la târg!”. Meșteri populari din România și Republica Moldova, producători locali, creatori de obiecte handmade și expozanți de anticariat își așteaptă oaspeții pe ulițele muzeului, între orele 9:00 și 20:00. Sâmbătă, 1 august, de la ora 18:00, va avea loc un concert susținut de Fuego, iar duminică, 2 august, de la ora 15:00, vor evolua artiști locali. Prețul biletelor este de 8 lei pentru adulți, 4 lei pentru pensionari și 2 lei pentru elevi și studenți. Organizatorul este Consiliul Județean Suceava, prin Muzeul Național al Bucovinei.
Între 25 iulie și 2 august, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorna Candrenilor, se desfășoară tabăra de vară „Dascălul azi, psaltul, protopsaltul, cântărețul de cor, dirijorul de cor bisericesc, tinerii cântând și pictând”. Programul include ateliere de muzică corală, muzică bizantină, muzică pentru copii și pictură. Proiectul este organizat de Asociația Culturală Dorna Candrenilor și finanțat de Consiliul Județean Suceava prin Legea nr. 350/2005.
La Muzeul de Istorie rămân deschise, între orele 10:00 și 18:00, mai multe expoziții: „Patrimonii culturale vizibile: Costume tradiționale din România și Japonia” și „Moda la Porțile Levantului” (până la 4 octombrie), „Dușmance ale poporului” (până la 9 august) și „Grafică satirică Bucovina” (până duminică, 2 august).
Programul evenimentelor poate suferi modificări. Pentru informații actualizate, organizatorii recomandă consultarea paginilor oficiale. Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul Consiliului Județean Suceava: https://www.cjsuceava.ro/.
Intră acum și în grupul de





