Psihologul Ilinca Rusu explica parintilor suceveni “De ce mint copiii?”

La întâlnirea de sâmbătă după-amiază, din incinta librăriei Cărtureşti, psihologul Ilinca Rusu, şi-a propus să vină în sprijinul părinţilor, oferind câteva explicaţii privind cauzele care îi determină pe copii să mintă, şi identificând, totodată, tipurile de minciuni care se disting în rândul acestora.

Potrivit Ilincăi Rusu, la copii intervin trei tipuri de minciuni: minciuna socială (de convenienţă), minciuna utilă copiilor în cazul în care se simt constrânşi de atitudinea drastică a părinţilor şi minciuna cu scop, folosită de copii cu vârsta peste 12 ani, pentru a obţine anumite beneficii.

„Minciuna socială de convenienţă, care este folosită atât de copii, cât şi de adulţi, este acel mod de a peria, de a spune adevărul sub o altă formă, pentru că minciuna este de fapt absenţa adevărului”, a explicat Ilinca Rusu, arătând că părinţii şi profesorii se supără foarte tare atunci când sunt minţiţi de către copii, ei pierzând în acel moment controlul. “Nici adulţii nu ştiu cum să gesioneze situaţia, cum să facă faţă minciunii, se întreabă cum de a minţit copilul, dar nu se întreabă care este partea lor de vină, unde au greşit ei de au determinat copilul să mintă”, a spus psihologul sucevean.

Aplicând o corecţie fizică în cazul minciunii, copilul este traumatizat, inhibat, şi nu mai este lăsat să se manifeste cum ar vrea el. „Pentru că în momentul în care el este mic şi spune o minciunică, el nu îşi dă practic seama că este o minciună. Nu trebuie să îndreptăm niciodată degetul ascultător spre copil, spunându-i că a minţit pentru că în acel moment îl traumatizăm. Trebuie să ne gândim la posibilitatea că micuţul poate nu a simţit în acel moment nevoia să spună tot adevărul, cu toate că noi adulţii îl ştim deja. Mulţi părinţi nu reuşesc să îşi stabilească încrederea în ochii propriului copil pentru că factorii sunt diverşi. Părinţii sunt extrem de prinşi în activităţile cotidiene, alocă mult prea puţin timp activităţii fizice de a sta cu copilul, omiţând în acest fel să îl întrebe despre chestiuni simple, cotidiene.

Din cauza lipei de comunicare dintre părinte şi copil, acesta din urmă se simte respins, se retrage, iar următoarea dată refuză să mai comunice, iar greşeala este a părinţilor. Mai mult, nu trebuie să avem aşteptări depăşite din partea copilului nostru, care sunt peste puterile lui. Întrebările părinţilor vis-a-vis de cum s-a descurcat micuţul în ziua respectivă la şcoală, nu trebuie să fie sufocante şi adresate imediat ce copilul a intrat în casă. Părintele trebuie să găsească momentele potrivite: la masă, în timpul jocului, sau când copilul se uită la televizor. Părintele trebuie să caute momentul potrivit când copilul s-a destins, s-a detaşat de toată vânzoleala de la şcoală, pentru că şcoala, prin cerinţele ei mari este un factor de stres, atât asupra părintelui, cât şi asupra copilului. Mulţi părinţi nu ştiu că o notă proastă poate fi obţinută şi din cauza stării copilului, iar mulţi nu ştiu să îi abordeze blând, să îi întrebe dacă i-a durut ceva în timp ce au fost ascultaţi, sau care a fost motivul nereuşitei lor”, a explicat Ilinca Rusu.

Ea a vorbit apoi despre minciuna în care copilul se simte constrâns, de exemplu, pentru a stârni o reacţie de compătimire din partea celorlalţi. “Asta pentru că adulţii au tendinţa de a-i certa pe copii. De regulă, la întrebarea „Ţi-ai făcut temele, dacă vrei să ieşi afară?” copilul va răspunde afirmativ, gândindu-se că oricum până va fi verificat, va mai trece mult timp. Acesta este un exemplu minor, pentru că există altele mult mai grave. Au fost cazuri în care copilul a pretins că iese 10 minute afară pentru a sta pe bancă, dar de fapt acesta s-a dus să-şi procure droguri”, a declarat Ilinca Rusu.

Nu în ultimul rând, psihologul a adus în discuţie şi minciuna cu scop, folosită de către preadolescenţi în general.

“De exemplu, într-un mediu în care există unul sau doi copii ai familiei respective, unul dă vina pe celălalt că îl persecută. Şi începe să mintă, dar, îi spune un fel de minciună mamei şi un altfel de minciună tatălui. Copilul observă atitudinea diferită a părinţilor, mai severă sau mai indulgentă, şi în funcţie de aceasta adaptează minciuna pentru fiecare în parte. În momentul în care toţi membrii familiei se strâng pentru a vedea care este situaţia cu adevărat, copilul persecutat îşi neagă vina, scopul copilului care minte fiind acela de a atrage anumite beneficii, de a nu face anumite sevicii în casă. În fiecare cămin, copilul trebuie responsabilizat. În cazul a doi fraţi, cel mai mare este de regulă, dar nu obligatoriu, cel care persecută. În momentul în care se strâng membrii familiei, cel care a minţit trece prin nişte stări de frustrare pentru că minciuna lui a fost descoperită. Se simte constrâns de situaţie, nu mai ştie cum să iasă din încurcătură, iar atunci se închide în el refuzând să comunice”, a explicat Ilinca Rusu.

Ea a mai adăugat că atunci când copilul este prins cu minciuna, nu trebuie mustrat, trebuie să i se accepte minciuna, iar apoi părintele trebuie să încerce să îi arate blând că a greşit, pentru că un copil are un scop din cauza căruia minte, scop care trebuie descoperit treptat. “Dacă ţipi la copil, există riscul să îl inhibi”, a declarat psihologul sucevean.

Ea a ţinut să evidenţieze că modalităţile de comunicare dintre părinte şi copil sunt necesare, pentru că “ întâi trebuie să îi cunoaştem pentru a putea combate minciuna care apare involuntar la început, dar care pe parcurs se poate transformă într-o minciună cronică”. „Comunicarea dintre părinte şi copil este sfântă. Eu personal folosesc foarte des acele povestioare educative cu şi despre mincinoşi, << Petrică şi lupul >>, sau << Povestea cuielor >>, din care copiii îşi pot trage singuri învăţămintele”, a arătat Ilinca Rusu.

Temele dezbătute la ceainăria librăriei Cărtureşti sunt prezentate într-o logică cronologică, subiectele alese de la o săptămână la alta având legătură între ele.

Astfel, prin tema de acum două săptămâni, „Stima de sine”, Ilinca Rusu a trasat o paralelă spre tema din această săptămâna „De ce mint copiii?” arătând că prin minciună, copiii se valorizează singuri. “De exemplu, un copil le poate spune altor copii că a fost în ţări străine, când de fapt, el nu a fost decât la ţară la bunici. Copilul simte astfel nevoia să se valorizeze în faţa colegilor săi pentru că de multe ori îşi imaginenază ce şi-ar dori să aibă şi nu are”, a adăugat psihologul sucevean, în finalul dezbaterii găzduite de Librăria Cărtureşti, din incinta Iulius Mall Suceava.