8500 de persoane au fost consiliate si indrumate profesional printr-un proiect desfasurat la nivel national

La aproximativ un an de la iniţiere şi la trei luni de la prezentarea proiectului Reţea naţională de Centre de Informare şi Consiliere privind Cariera la Suceava, desfăşurat la nivel naţional în 15 centre regionale de Informare şi Consiliere în Carieră (CICC), coordonatorii proiectului au anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, rezultatele implicării lor, la un an de la demararea planului.

Cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, domeniul „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor de ocupare”, proiectul cu activitate în toate judeţele ţării, facilitează integrarea şi pătrunderea pe piaţa forţei de muncă prin asigurarea de activităţi specializate pentru căutarea unui loc de muncă şi asistenţă în demararea unei afaceri.

„Vorbim despre un proiect demarat în urmă cu aproape un an, la 1 iulie 2010, un proiect de consiliere şi informare privind cariera, realizat de Centrul de Dezvoltare Managerială (CMD) în parteneriat cu Petrom. Se apropie un an, data de bilanţ, motiv pentru care, premergător împlinirii unui an, avem nişte cifre de anunţat. Din totalul de 25.000 de persoane care reprezenta obiectivul public ţintă pentru a fi consiliate, am realizat un număr de 8500, cu următoarele caracteristici: 60% sunt absolvenţi de 8 clase, 25% au studii medii, 14% au studii superioare, dintre care 36,5% sunt femei, iar 43% dintre cei consiliaţi trăiesc în mediul rural. Aproape 80% dintre cei consiliaţi au vârsta cuprinsă între 24 şi 54 de ani. Rolul nostru este de a consilia şi de a informa persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă, iar ulterior, pe baza activităţilor noastre mai orientăm o parte dintre cei consiliaţi spre oportunităţile zonale pe care le identificăm. Dintre cei consiliaţi, 504 persoane şi-au găsit un loc de muncă reprezentând aproximativ 33% din 1440 care este obiectivul proiectului. Începând cu a doua parte a desfăşurării proiectului, vom oferi servicii de instruire pentru cei care doresc să pornească o afacere pe cont propriu, iar acestora le putem oferi o subvenţie în valoare de 600 de lei pentru a se constitui în persoană fizică autorizată, sau pentru a-şi constitui o societate cu răspundere limitată. Persoanelor care în urma serviciilor noastre de consiliere s-au reorientat profesional şi şi-au dobândit o nouă calificare, o parte dintre cele aflate în situaţia asta au beneficiat de o subvenţie în valoare de 600 lei pentru plata cursurilor efectuate”, a declarat Ovidiu Florin Dan, consultant în cadrul proiectului “Reţea naţională de centre de informare şi consiliere privind cariera”, venit special de la Cluj – Napoca.

Potrivit sursei citate, la nivel local, la nivelul judeţului Suceava, în data de 11 mai, în evidenţele statistice ale CMD existau 516 persoane consiliate, reprezentând 6 % din totalul persoanelor consiliate la nivel naţional, prin intermediul celor 15 centre.

„Dintre persoanele care s-au reangajat, cei mai mulţi provin din mediul rural şi lucrează în construcţii, în domeniul social, ca asistenţi maternali sau ca îngrijitori – bătrâni la domiciliu, asta şi în urma cursurilor spre care noi i-am reorientat, ori ca instalatori (instalaţii sanitare şi gaze), respectiv în domeniile IT şi retail, posturi ocupate doar de cei care deţin studii superioare”, a precizat Lăcrămioara Coroamă – Dăscăliuc, manager în cadrul proiectului, care a menţionat că în perioada următoare se va ocupa de consilierea tinerilor absolvenţi de liceu şi şcoli profesionale din domeniul de stat şi din cel privat.

Cei care doresc să fie consiliaţi şi îndrumaţi spre găsirea unui loc de muncă, ori care doresc să se reprofileze, o pot contacta pe Lăcrămioara Coroamă – Dăscăliuc, managerul CICC Suceava, la adresa de e-mail lacramioara.coroama_dascaliuc@petrom.com, sau la numărul de telefon 0726/333.159

Proiectul „Reţea naţională de Centre de Informare şi Consiliere privind Cariera” a fost lansat oficial în luna octombrie 2010 la Bucureşti, urmând a se desfăşura pe o perioadă de 3 ani, de la 1 iulie 2010, până la 1 iulie 2013 pentru regiunea de Nord, respectiv pentru judeţele Suceava, Iaşi şi Botoşani şi îşi propune, conform iniţiatorilor săi, să contribuie la combaterea efectelor negative ale crizei demografice şi a restructurării economice prin facilitarea integrării şi pătrunderii pe piaţa forţei de muncă, precum şi a persoanelor inactive.