Cei trei doctoranzi straini aflati intr-un stagiu de cercetare la Universitatea din Suceava se gandesc serios sa isi sustina tezele de doctorat in Romania. Afla aici mai multe detalii

Jean-Claude Dodo şi Jacques Kouacou N’Goran, doctoranzi din Africa – Coasta de Fildeş, ambii provenind de la Universite de Cocody, din Abidjan, alături de doctorandul Mariana Chiriţă, absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi străine din cadrul Universităţii de Stat “Alecu Russo” din Bălţi, actualmente profesor în cadrul instituţiei de învăţământ superior din Republica Moldova, se gândesc serios la posibilitatea de a-şi susţine tezele de doctorat în România.

Cei trei doctoranzi străini se află de aproximativ o lună şi jumătate la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, unde au ajuns în urma obţinerii unor burse prin intermediul programului „Eugene Ionesco”, acordate sub egida Agenţiei Universitare a Francofoniei (A.U.F.), care organizează procedurile de selecţie a candidaturilor precum şi monitorizarea utilizării burselor şi gestiunea fondurilor alocate. Aflaţi în ţară pentru o perioadă de patru luni, doctoranzii se află sub coordonarea prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, cea de la care primesc sfaturile şi recomandările lingvistice pliate pentru tema de proiect a fiecăruia dintre ei.

Astfel, de la sosirea în ţară, printre drumurile repetate pe care doctoranzii le fac la biblioteca din cadrul universităţii sucevene, aceştia, însoţiţi de coordonatorul lor de proiect, prof. Sanda-Maria Ardeleanu, şi-au găsit timp să întreprindă o serie de vizite menite să le îmbogăţească cunoştinţele privind nivelul şi calitatea studiilor universitare româneşti, dar şi o serie de drumeţii în cadrul cărora au vizitat monumente istorice şi locuri cu tradiţie din România.

Sanda-Maria Ardeleanu: “Toţi trei studenţi mi-au spus că nici nu concep să nu îşi susţină teza în România”

În acest sens, cea mai recentă deplasare a avut loc marţi, 19 iulie, când împreună cu prof. Sanda-Maria Ardeleanu, doctoranzii au vizitat frumosul ţinut al Iaşului şi au avut ocazia de a lua parte la susţinerea unei teze de doctorat. “Ieri (n.r. 19 iulie), în cadrul proiectului doctoral la care participă studenţii noştri, am fost în vizită la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, unde împreună, am participat la o susţinere de teze de doctorat, specialitatea Medicină Nefrologie. Desigur, ei sunt în pregătirea unei teze de doctorat, iar momentul susţinerii tezei este cel mai important şi este bine să participe la cât mai multe evenimente de genul acesta. Au fost foarte interesaţi, au pus întrebări, toată procedura de susţinere a tezei în România i-a încântat, şi mai mult decât atât, toţi trei mi-au spus că nici nu concep să nu îşi susţină teza în România.

La fel ca şi studenţii mei de anul trecut din Senegal şi Camerun, şi ei găsesc că relaţia dintre profesorii români şi studenţi este una extrem de amicală, desigur autoritatea profesorilor simţindu-se pe parcursul pregătirii doctorandului. Ne bazăm pe stimă şi respect reciproc. Într-o şcoală doctorală, studenţii vin pentru a prelua anumite teme care sunt de interes pentru şcoala doctorală respectivă, tematica diferă de la o şcoala doctorală la alta, iar în condiţiile noii legi a educaţiei, această particularizare tematică a şcolii doctorale va fi de maximă importanţă pentru păstrarea şcolilor doctorale în universităţile din România”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, prof. univ. dr. Sandei-Maria Ardeleanu.

Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, doctoranzi au avut ocazia de a se deplasa la Galaţi, unde au participat la un seminar care a avut ca temă redactarea unui articol ştiinţific online, respectiv gestionarea activităţii de redactare a unui astfel de articol. “La seminar au fost prezenţi 25 de bursieri << Eugene Ionesco >> . În urma acestei experienţe, pentru că s-a lucrat pe echipe, Jacques Kouacou N’Goran împreună cu coechiperul său din Camerun au obţinut locul II, iar Jean-Claude Dodo, alături de un alt coleg din Camerun a ocupat locul III”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Mariana Chiriţă.

Cei trei doctoranzi au avut ocazia să exploateze spaţiul Centrului Cultural Francez din Iaşi, oraş în care au avut ocazia să viziteze o expoziţie marca Cucuteni, din cadrul căreia au cumpărat suveniruri pentru cei dragi. Cei doi doctoranzi africani au început în urmă cu două săptămâni cursurile de învăţare a limbii române la USV, şi sunt de părere că limba română este interesantă, dar dificilă din punct de vedere gramatical. Cei doi studenţi s-au arătat impresionaţi de mâncarea tradiţională românească, povestind cu drag că au mâncat mămăliguţă cu brânză de vaci şi smântână, sarmale şi tochitură, au vizitat peste 20 de mănăstiri şi monumente cu însemnătate istorică din municipiu şi din ţară, şi au remarcat că „româncele sunt foarte frumoase”.

Cei trei doctoranzi bursieri au parte de câte o întâlnire săptămânală cu prof. Sanda-Maria Ardeleanu, coordonatorul proiectului, care la rândul său, le-a pus tinerilor la dispoziţie biblioteca sa personală pentru documentare. Ei vor sta în România până la sfârşitul lunii septembrie, iar la finalul acestei perioade, cei trei bursieri vor contura o formă finală a proiectului lor de documentare, fiecare pe tema aleasă, teză ce îi va ajuta în prezentarea lucrării lor de doctorat. Lucrările vor fi ulterior publicate de A.U.F.