Trei zile de sarbatoare in cadrul “Zilelor culturii polone”, la Suceava

Istorici, lingvisti, biologi, cunoscători ai tematicii polono-române pe care îi leagă preocupări ştiinţifice şi pasiuni comune şi-au dat întâlnire joi, la Suceava, cu prilejul celei de-a XIII-a ediţii a “Zilelor Culturii Polone”.

Deschiderea evenimentului a avut loc la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava reunind invitaţi de marcă şi oficialităţi sucevene. Precizăm că ediţia din acest an se desfăşoară sub înaltul patronat onorific al Mareşalului Senatului R.P. Bogdan Borusewicz şi Longin Komołowski, preşedintele Asociaţiei „Współnota Polska”, cea mai mare organizaţie care sprijină diaspora polonă din întreaga lume.

Implicat în organizarea acestei manifestări, deputatul minorităţilor polone din România, Ghervazen Longher, în calitate de preşedinte al Uniunii Polonezilor din România a apreciat:”Ziua de astăzi este o zi importantă pentru comunitatea polonezilor din România, deoarece noi ca Uniune organizăm cea de-a XIII-a ediţie a << Zilelor Culturii Polone >>. Anul trecut, ambasadorul Poloniei a apreciat evenimentul ca fiind este cea mai mare conferinţă din sud-estul Europei pe care o cunoaşte între cele două state româno-polone, deoarece sunt foarte mulţi profesori şi cercetători din România şi din Polonia care ne ajută să scriem această istorie”. Ghervazen Longher şi-a exprimat dorinţa creării unui parteneriat între cele două ţări, prin care să se îmbine cultura, tradiţia, istoria, precum şi elemente din mediul economic.

Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a urat oaspeţilor din Polonia „Bun venit în Bucovina!” afirmând că răspunsul său este unul pozitiv în privinţa încheierii unui parteneriat de colaborare. ”Sper ca zilele acestea să aşezăm pe hârtie câţiva paşi pe care îi vom face împreună. Vă mulţumesc pentru modul extraordinar de colaborare cu Uniunea Poloneză din judeţul Suceava. Am participat la multe întâlniri comune, noi având o agendă destul de bogată împreună. Cunosc bine comunitatea poloneză pentru că şi eu am trăit foarte aproape de aceste comunităţi”. Flutur a pomenit şi despre modernizarea infrastructurii spre comunitatea poloneză la care se lucrează în prezent. „Avem proiecte susţinute din fonduri europene care se referă la modernizarea drumurilor şi a celorlalte utilităţi (apă, canal), inclusiv pentru comunităţile polone din judeţul nostru. Despre colaborarea în domeniul cultural sunt foarte multe de vorbit, am fost şi rămânem vecini Ploniei şi culturii poloneze”, a precizat preşedintele CJ Suceava.

La manifestare a fost prezent şi primarul Sucevei, Ion Lungu care a apreciat una dintre devizele sub care se serbează „Zilele Culturii Polone” la Suceava, şi anume „Mai aproape unii de alţii”. „Consider că sunt destul de aproape de comunitatea polonă din Suceava cu care colaborez foarte bine, am o colaborare excelentă şi cu preşedintele Ghervazen Longher şi ţin să precizez, mereu cu mândrie şi emoţie, că primii paşi în viaţă i-am făcut alături de un român de origine polonă, Mihai Slavic, care din păcate nu mai este printre noi. Tocmai pentru a fi mai aproape unii de alţii, o delegaţie din România, de la Liceul cu Program Sportiv va participa începând cu data de 15 septembrie la un turneu de rugby care se va desfăşura în localitatea Sosnowiec (Polonia). De asemenea, voi fi personal de Sosnowiec pe data de 5, respectiv 6 octombrie, când va avea loc un forum de administraţie publică locală având în vedere că astăzi Polonia este preşedintele Uniunii Europene”, a transmis Ion Lungu, subliniind că se încearcă o păstrare cât mai bună a relaţiilor, atât cu polonii din România, cât şi cu cei din Polonia.

La eveniment au mai luat cuvântul subprefectul Sucevei, Angela Zarojanu, respectiv preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, care a împărtăşit celor prezenţi din experienţa delegaţiilor pe care le-a efectuat în Polonia, de-a lungul ultimilor ani.

“Zilele Culturii Polone” se vor desfăşura în perioada 8-10 septembrie la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava, găzduind joi simpozionul cu titlul „Lumea relaţiilor polono-române”, care se va încheia în seara zilei de 9 septembrie, cu concluzii şi lansarea unor cărţi dedicate relaţiilor polono-române.

În cadrul aceleiaşi manifestări, doritorii sunt aşteptaţi la o serie de concerte la care intrarea va fi liberă. Sucevenii sunt invitaţi vineri, 9 septembrie, de la ora 20.30, la Casa Polonă din Suceava şi sâmbătă 10 septembrie, de la ora 13.30, la Soloneţu Nou, acolo unde ansamblul va da strălucire Sărbătorii Roadelor (Dożynki) – prezentare a roadelor, obiceiurilor şi bucătăriei polonezilor din România precum şi a vecinilor lor de alte naţionalităţi. De asemena, ansamblurile „Sołonczanka” din Soloneţu Nou şi „Mała Pojana” din Poiana Micului îşi vor sărbători jubileul. Festivităţile, picnicul şi concertele vor fi precedate de liturghia care va avea loc la ora 11.00, în biserica din Soloneţu Nou.