Radu Rey(USR-PLUS): Ne propunem să susținem o clasă de mijloc întărită la sate prin creșterea performanței economice a fermelor mici și mijlocii

Candidatul USR-PLUS Suceava pentru Camera Deputaților Radu Rey a declarat la Analiza de Seară de la News Bucovina că formațiunea sa politică își propune prin programul de guvernare întărirea clasei de mijloc din mediul rural, arătând că există proiecte care să susțină un asemenea demers.

El a spus că tot ce înseamnă producător din mediul rural a fost privat de a-și vinde producția pentru că nu au fost create condiții în ultimii ani.

„Noi ne propunem, prin programul de guvernare, să susținem o clasă de mijloc întărită la sate și să susținem, în principal, fermele mici și mijlocii. Noi trebuie să creștem de fapt competitivitatea și performanța economică a fermelor mici și mijlocii și trebuie să le dăm acces la consultanță, dar problema cea mai mare în mediul rural și care afectează micii producători, deoarece nu-și pot vinde în mod organizat producția o reprezintă nestimularea foarte mult a formelor asociative”, a explicat Radu Rey.

El a spus că produsele din sat nu ajung pe masa celor din orașe sau ajung foarte greu pentru că nu există centre de colectare sau centre de servicii integrate care să colecteze de la micii producători, să eticheteze acele produse și să asigure niște canale de vânzare către mediul urban și ceea e a mai rămas din HoReCa.

Radu Rey a exemplificat cu ceea ce o fundație realizează în prezent în România, în realizarea unor food-hub-uri, cum este Nord Natural din zona Vatra Dornei-Câmpulung Moldovenesc prin care, cu finanțare europeană și o contribuție minimă din partea beneficiarilor și care își propune să se construiască în România peste 400 de forme asociative și 40 de astfel de food-hub-uri.

El a estimat că pentru ca o cooperativă să fie pusă pe picioare e nevoie de circa 3-4 ani, iar un food-hub, circa cinci ani.

Radu Rey a subliniat că pentru o cooperativă e nevoie de circa 100.000 de euro din care aceasta să-și angajeze specialiști și să se pună pe picioare, iar un real ajutor ar fi dacă din fonduri europene s-ar asigura funcționarea cooperativei până la accesarea altor finanțări europene prin care să investească în capacități proprii de producție, ambalare, comercializare.

Candidatul USR-PLUS a mai declarat că va fi nevoie și de o debirocratizare și de digitalizare a sistemului pentru a veni în sprijinul atât al antreprenorilor din mediul rural cât și din mediul urban.

„Principala măsură pentru a mai avea antreprenoriat în România este că birocrația va trebui redusă chiar spre zero. Noi trebuie să urmărim permanent acest proces de debirocratizare printr-o analiză permanentă a poverii administrative care pică pe mediul de afaceri și să reducem cerințele inutile pe care le are statul asupra antreprenorilor”, a spus Radu Rey.

El a atras atenția că debirocratizarea este strâns legată de procesul de digitalizare.

„Fără digitalizare statul nu va putea fi niciodată performant și automat nu va putea fi performant nici în relația cu antreprenorii”, a conchis Radu Rey.

loading...