Reforma Administrativă va tăia nemilos numărul de primării, dar e dureros de necesară: O administrație modernă nu înseamnă mai mulți șefi, ci mai puțini, dar capabili- de Adrian Botezatu


Intră acum și în grupul de

Dacă vrem să vorbim serios despre reforma administrativă, să începem cu un exercițiu simplu: să unim pe hartă județele Suceava și Botoșani – exact cum prevede orice scenariu realist cu 15 regiuni, după modelul Curților de Apel. Rezultatul: o regiune de 1,04 milioane de locuitori, cu 192 de primării. Sună bine? Numai dacă nu te uiți mai atent.

Pentru că, din cele 192 de primării, peste 70 % au sub 5.000 de locuitori, iar aproape 15 % au sub 2.000. În Suceava, jumătate dintre orașe nu ajung nici la 10.000 de suflete. În Botoșani, procentul este și mai dramatic. Avem primari care conduc sate cu 800-900 de pensionari și secretari care scriu procese-verbale pentru ședințe la care vin 9 consilieri.

Acesta nu mai este un sistem administrativ. Este un muzeu al comunismului târziu, păstrat timp de 35 de ani.

Realitatea demografică este crudă: satul românesc îmbătrânește și se golește cu o viteză foarte mare. Tinerii pleacă la Suceava, la Iași, la Cluj sau direct în Italia. Ce rămâne în urmă sunt primării fantomă care abia reușesc să plătească lumina la sediu și care depind 90 % de alocările de la bugetul central.

Soluția nu este să punem un steag mai mare pe clădirea Consiliului Județean și să-i spunem „regiune”. Soluția este să avem curajul să reducem drastic numărul de primării.

Într-o regiune Suceava-Botoșani funcțională și viabilă ar trebui să existe:

  • maximum 30 de primării în fosta Suceava
  • maximum 20 de primării în fosta Botoșani
  • în total, cel mult 50 de unități administrativ-teritoriale puternice, cu bugete reale, cu specialiști, cu capacitate de absorbție de fonduri europene și cu școli, dispensare și servicii care să merite numele lor.

Da, va durea. Vor urla baronii. Vor plânge „tradițiile”. Vor spune că „omorâm satul românesc”. Dar să fim serioși: satul românesc nu moare din cauză că îi luăm primăria cu 800 de locuitori. Moare pentru că nu mai are tineri, medici, școli și viitor.

Avem 3.180 de „domni primari” pentru 19 milioane de locuitori.

Dacă aici reușim să trecem de la 192 de primării la 50, vom arăta că se poate, că o administrație modernă nu înseamnă mai mulți șefi, ci mai puțini, dar capabili.

Altfel, vom continua să ne mințim că „tradiția” înseamnă să păstrăm 3.200 de primării goale, în timp ce tinerii noștri pleacă și satele mor încet, cu acte în regulă.

E timpul să alegem: vrem o regiune vie sau un cimitir administrativ cu 192 de cruci? Răspunsul nu mai poate aștepta încă 35 de ani.


Intră acum și în grupul de