Primarul Vasile Rîmbu, în Consiliul Local, critici dure la adresa „secetei realizărilor” din trecut: Dacă tot spuneți că nu am făcut nimic vă asigur că nu s-a făcut nimic comparativ cu ceea ce urmează să se facă


Intră acum și în grupul de

În cadrul ședinței de vineri al Consiliului Local, primarul Sucevei, Vasile Rîmbu a mulțumit public consilierilor PSD și PNL pentru sprijinul acordat pe tot parcursul anului 2025 și pentru încrederea manifestată în vederea continuării colaborării în 2026, aducând în același timp critici ferme la adresa perioadei anterioare, pe care a caracterizat-o drept o „secetă a faptelor și realizărilor”.

„Mulțumesc consilierilor PSD și PNL pentru sprijinul acordat în 2025 și pentru crederea cu care ne vor investi în acest an 2026. Vorbesc de colaborarea totală și fără prejudecăți a consilierilor din cele două partide”, a declarat primarul Vasile Rîmbu.

Edilul a subliniat că alianța locală PSD-PNL reprezintă „o alianță sănătoasă între două partide reprezentative ale țării”, făcută exclusiv „în folosul cetățenilor Sucevei și nu în folosul persoanelor”. A adus mulțumiri și consilierilor USR, precizând că „în mare parte au fost de acord, dar au avut și poziții mai justificate sau nejustificate de împotrivire”, exprimându-și speranța ca în 2026 colaborarea cu toate grupurile să fie „mult mai bună”.

Cea mai consistentă parte a intervenției primarului a vizat criticile venite din spațiul public la adresa administrației actuale.

Vasile Rîmbu a arătat că nu toate problemele moștenite pot fi rezolvate imediat după o lungă perioadă de „secetă” care nu a fost provocată de lipsa apei ci „de lipsa faptelor și realizărilor”.

„Nu putem, printr-o reacție emoțională, să eliminăm votul a 17.000-18.000 de locuitori. Și dacă puteți, bravo! Dar mai vedem”, a afirmat primarul, referind-se la solicitările unora care cer schimbarea conducerii fără a ține cont de mandatul acordat prin vot.

El a descris „artizanii acestor acțiuni” ca provenind „din zonele cel mai puțin plăcute sau cel mai puțin reprezentative ale societății”, fiind susținuți de persoane care „deodată au fost prinși de revelația divină”, deși „pe parcursul deceniilor n-au dovedit-o”.

„Părerea mea este că au nevoie încă de mult timp de post și rugăciune”, a adăugat Vasile Rîmbu care le-a recomandat acestora să se „lase la vatră definitiv”.

Primarul a mai evidențiat că cei care „și-au pierdut privilegiile la banul public nu trăiesc o satisfacție deosebită”, precizând că aceștia „n-au vrut niciodată concurența loială și nici respectarea cu maximă aplicare a obligațiilor contractuale”. Totodată, a menționat „apetitul unora sau multora, mai mult sau mai puțin, care sunt în rândul criticilor, fără opere”, unii dintre ei dobândind „avere” și dorind acum „putere și influență”.

„Atât timp cât noi vom fi în fruntea administrației, vom ignora total acești factori de influență”, a punctat Vasile Rîmbu.

La final, primarul a concluzionat pe un ton optimist, dar ferm: „Dacă tot ați spus că nu s-a făcut nimic, eu zic și noi zicem: încă nu s-a făcut nimic, comparativ cu ceea ce urmează să se facă”.

Declarația a fost făcută la finalul prezentării raportului privind starea municipiului Suceava, după ce primarul a detaliat investițiile record realizate în 2025.


Intră acum și în grupul de