Intră acum și în grupul de
Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a publicat pe pagina sa de socializare un mesaj în care vorbește despre stilul său de conducere, despre respectul câștigat prin fapte și despre obligația morală pe care o are față de locuitorii orașului. Mesajul, intitulat „despre mine”, vine ca o reafirmare a direcției pe care el o imprimă administrației locale sucevene.

„Respectul nu se cere, se câștigă în fiecare zi. Și precum votul, la început se câștigă prin vorbe, apoi se păstrează cu fapte”, scrie primarul. Acesta subliniază că Primăria Suceava „nu are chip politic, ci profesioniști care au înțeles că eu vreau ca în fiecare zi să fiu «votat» (validat), nu o dată la patru ani”.
Rîmbu se descrie ca fiind ferm, dar fără a fi nedrept, argumentând că performanța nu se poate face fără disciplină. „Nu poți face un oraș modern, fără ordine. E singurul drum pe care se poate merge. Nu poți clădi ceva durabil fără respectarea Legii și fără gestionarea corectă a fiecărui bănuț din buget. Motiv pentru care NU ascult comenzi politice”, afirmă edilul.
Primarul mulțumește sucevenilor pentru că au înțeles exigența sa nu ca pe comportamentul unui oportunist care „s-a văzut primar”, ci ca pe angajamentul unui om care se consideră angajatul celor peste o sută de mii de locuitori ai Cetății. Votul primit l-a obligat moral, spune el, să pună binele Sucevei pe primul loc.
Mesajul se încheie cu o precizare legată de sloganul folosit în campanie și în administrare: „#FacemSuceavaBine nu a fost niciodată un slogan, ci o direcție”.
Intră acum și în grupul de





