Intră acum și în grupul de
Rezultatele de la simularea la Evaluarea Națională din această toamnă au produs, din nou, un val de indignare: „Sistemul e de vină, profesorii sunt slabi, programele sunt depășite, ministerul e incompetent”.
Adevărul e însă mult mai incomod și mult mai vechi decât ultimul ciclu electoral.
Studiile internaționale din ultimii 50 de ani (Bourdieu & Passeron 1970, Sophie von Stumm 2019, Xin Jin 2023, Gyongyver Molnar 2023, Ana Maria Sanchez 2024 etc.) au demonstrat constant același lucru: poziția pe care o ocupă un copil în clasamentul performanței școlare este determinată în proporție de 70-80 % de factori din afara școlii.
În ordine:
- Implicarea reală a familiei
- Capitalul cultural de acasă (cărți în casă, limbaj articulat, conversații, valori)
- Nivelul de studii și statutul socio-economic al părinților
- Capacitatea cognitivă și motivația intrinsecă a copilului
- Abia apoi calitatea profesorilor și infrastructura școlii
Școala românească de azi nu mai are, prin lege, niciun instrument real de educație propriu-zisă. Rolul ei s-a redus la transmiterea de informații și la organizarea unor examene.
Educația – în sensul formării caracterului, a disciplinei, a curiozității – rămâne aproape exclusiv în sarcina familiei.
Rezultatul? Un copil care vine din casă cu vocabular bogat, cu obișnuința lecturii și cu părinți care îl ajută la teme va fi mereu în față. Un copil care vine dintr-un mediu în care cartea lipsește, în care televizorul și telefonul sunt singurele ferestre spre lume și în care părinții abia își permit să pună mâncare pe masă va rămâne, statistic, în urmă.
Școala nu face decât să consemneze și să amplifice această diferență inițială, transformând-o în „capacitate” sau „incapacitate” aparent naturală.
Polarizarea socială crește, decalajele se adâncesc, iar noi continuăm să ne prefacem că problema se rezolvă doar dacă schimbăm manualele sau dacă dăm mai mulți bani la salariile profesorilor (măsuri necesare, dar profund insuficiente).
Ce ar trebui făcut, cu adevărat:
- Statul să declare Educația prioritate națională absolută și să finanțeleze un program școlar real 8:00-17:00 pentru toți copiii: școală dimineața + afterschool gratuit + trei mese calde pe zi. Acesta este singurul mod concret de a oferi șanse egale copiilor din medii defavorizate și de a elibera părinții de povara logistică și financiară.
- Să renunțăm la Bacalaureatul ca ritual național de etichetare definitivă și să-l înlocuim cu un certificat simplu de absolvire a 12 clase. Admiterea la universitate să se facă prin examen propriu al fiecărei facultăți. Motive: – Zeci de mii de tineri nu vor lua niciodată Bacalaureatul și vor rămâne cu stigmatul „eșuat” pe viață. – Pe piața muncii, prezența sau absența Bac-ului contează tot mai puțin. – O notă proastă la 18 ani nu trebuie să fie o sentință irevocabilă. Un tânăr de 25, 30 sau 40 de ani care decide să-și continue studiile trebuie să aibă drumul deschis, nu blocat de o medie de acum un deceniu.
Atâta timp cât vom continua să tratăm școala ca pe un decor în care fiecare familie își joacă singur destinul copilului, rezultatele vor rămâne aceleași: o minoritate privilegiată va excela, majoritatea va rămâne în urmă, iar societatea va plăti factura acestei inegalități timp de generații.
E timpul să trecem de la lamentări la soluții reale. Și soluțiile încep din afara școlii, nu doar din interiorul ei.
Intră acum și în grupul de
