Intră acum și în grupul de
Pompierii Detașamentului Suceava au intervenit duminică seara, la ora 21:41, cu două autospeciale de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit într-o garsonieră din cartierul Burdujeni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, la sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră materiale combustibile din interior, cu pericol de extindere la întreaga locuință.
Proprietarul, un bărbat de 58 de ani, a fost găsit cu arsuri pe mâini și la nivelul capului. Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor și l-au transportat de urgență la UPU Suceava pentru investigații și tratament suplimentar.
În incendiu au ars patul și circa 100 kg de materiale textile depozitate în cameră. Au fost afectați pereții interiori și fereastra.
Incendiul a fost lichidat rapid, iar cauza probabilă stabilită de pompieri: țigara nestinsă – fumatul în locuri nepermise.
ISU Suceava reamintește măsurile esențiale de prevenire:
- Nu fumați niciodată în pat sau pe canapea
- Nu fumați sub influența alcoolului sau medicamentelor
- Stingeți complet țigările în scrumiere ignifuge
- Nu aruncați mucuri în coșul de gunoi sau în locuri cu materiale combustibile
- Supravegheați copiii să nu se joace cu surse de foc
Intră acum și în grupul de






