Acasă Opinii LUPTA PENTRU PERIFERII, de dr. Adrian Botezatu

LUPTA PENTRU PERIFERII, de dr. Adrian Botezatu


Intră acum și în grupul de

Sociologul american Immanuel Wallerstein a definit în Teoria Sistemului Mondial împărțirea lumii în trei zone: Centre, Semiperiferii și Periferii. În contextul geopolitic actual, observăm o schimbare radicală a sistemului internațional fixat după cel de-al doilea Război Mondial, o reconfigurare a alianțelor militare și  o reîmpărțire a periferiilor (istoric vorbind, teritoriul nostru nu a fost niciodată Centru, doar în câteva momente Semiperiferie, iar în rest, constant Periferie, ca în prezent).

            Cea mai șocantă constatare în prezent este desființarea de facto a NATO (chiar dacă formal, instituțional, va continua să existe): tandemul SUA-Israel s-a detașat de nucleul țărilor importante occidentale Franța, UK, Germania,Italia, Canada și viceversa. SUA-Israel au ca prioritate principală războiul militar cu Iranul și războiul economic cu China pentru supremația mondială; Uniunea Europeană prioritizează războiul militar și economic cu Federația Rusă. Din această cauză relația SUA-UE s-a deteriorat constant , interesele fundamentale geostrategice fiind în acest moment total diferite.

            De aici a rezultat și criza politică românească: gruparea Bolojan formată din USR și o parte a PNL au aplicat în guvernare obiectivele trasate de UE, restrângeri de cheltuieli și direcționarea masivă de fonduri către industria de apărare germană și franceză, Ucraina și R. Moldova; pe de cealaltă parte liderii la vârf ai PSD și AUR au susținere politică din partea tandemului Israel-SUA. Nicușor Dan , chiar dacă a ajuns pe funcție cu sprijinul UE, aparatul său de consilieri pe probleme de securitate, l-au repoziționat discret preponderent către culoarul SUA-Israel, încercând să păstreze o relație apropiată și față de UE. Noul guvern de după moțiunea de cenzură, va arata clar cine este noul Hegemon al României: SUA/Israel sau UE…..

            În momentul de față, situația României este disperată: criză economică structurală; criză politică cu tabere radicalizate; Centre geopolitice care se luptă să extragă din Periferii cât mai multe resurse; riscul ca teritoriul românesc să devină linia frontului în cazul unui foarte probabil conflict militar clasic între Uniunea Europeană și Federația Rusă. Dar cel mai mare pericol este revenirea la un model teritorial din prima jumătate a secolului XIX în care Marile Puteri controlau țări românești (Rusia pândește……)

            La modul pur teoretic, idealul pentru noi ar fi statutul de Semiperiferie pe modelul creat în secolul trecut de tandemul Maurer/Bodnăraș…… Dar pentru asta e nevoie de oameni politici foarte, foarte inteligenți…….  


Intră acum și în grupul de