Intră acum și în grupul de
Căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan pe 5 mai 2026 a generat imediat efecte asupra pieței energetice românești. Instabilitatea politică a crescut incertitudinea economică și a slăbit leul, ceea ce se traduce deja prin presiuni de creștere a prețurilor la energie, gaze naturale și carburanți, avertizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Potrivit analizei sale, impactul se resimte rapid pe mai multe planuri:
- Deprecierea leului (aproximativ 3,5% de la începutul crizei) face mai scumpe importurile de energie, gaze și produse petroliere, exprimate în euro și dolari.
- Investitorii devin prudenți, amânând proiectele majore de infrastructură, rețele, producție și stocare, inclusiv cele din sectorul regenerabilelor.
- Întârzierea reformelor și accesarea fondurilor europene (circa 10 miliarde de euro din PNRR) riscă să fie blocată.
- Volatilitate pe bursă la companii ca Hidroelectrica, Romgaz și OMV Petrom, din cauza temerilor legate de taxe noi, plafonări sau intervenții politice.
- Risc de măsuri populiste (plafonări extinse, taxe suplimentare pe companii), care pot calma populația pe termen scurt, dar reduc investițiile pe termen lung.
Datele concrete arată deja o reacție a pieței: • prețul benzinei a crescut cu 5,1% • prețul motorinei cu 8,4% • prețul SPOT al gazelor pe BRM cu 2,6% • prețul SPOT al energiei electrice pe OPCOM cu 15,2%
Scenariul pe termen scurt (2 săptămâni fără guvern nou) Chisăliță estimează următoarele creșteri probabile:
| Produs | Prognoză probabilă | Motiv principal |
| Energie electrică (piața en-gros / PZU) | +3% până la +8% | primă de risc + curs valutar |
| Gaze naturale (piața en-gros) | +2% până la +6% | efect sezonier redus, dar risc politic |
| Gaze pentru populație | aproape neschimbat | plafonat la 0,31 lei/kWh până în 2027 |
| Benzină | 9,25 – 9,35 lei/l | leu slab + petrol extern |
| Motorină | 10,00 – 10,15 lei/l | importuri + logistică |
Scenariul pe termen mediu (1 lună, guvern PSD–AUR) Riscul crește semnificativ din cauza percepției de intervenționism și posibile tensiuni cu UE:
| Produs | Prognoză probabilă |
| Energie electrică (en-gros) | +8% până la +18% |
| Gaze naturale (en-gros) | +5% până la +12% |
| Gaze pentru populație | stabil administrativ, dar risc bugetar mare |
| Benzină | 9,40 – 9,60 lei/l |
| Motorină | 10,10 – 10,30 lei/l |
„România a intrat într-un cerc periculos: instabilitatea politică slăbește încrederea economică, iar scumpirea energiei alimentează inflația și tensiunile sociale. Într-o perioadă în care securitatea energetică ar trebui consolidată, criza politică riscă să transforme energia într-o nouă sursă majoră de vulnerabilitate națională”, concluzionează Dumitru Chisăliță.
Președintele AEI subliniază că efectele pe termen mediu depind decisiv de rapiditatea formării unui nou guvern stabil și de menținerea direcției pro-europene și a investițiilor în infrastructura energetică.
Intră acum și în grupul de





