Cristian Pârvulescu la dezbaterea coordonată de Cătălin Nechifor: Plângem că se depopulează localități, dar nu facem nimic pentru reforma administrativă. Germania are 800 de localități, iar România 3300. Nechifor a dar exemplul unei comune din Italia unde primarul lucra pe gratis și era poștaș

Profesorul universitar Cristian Pârvulescu a declarat, marți seara, la dezbaterea privind reforma administrativă coordonată de vicepreședintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, că reforma administrativă este o oportunitate, dar că este blocată, apreciind că trebuie aplicate soluții intermediare pentru ca acestă reformă să se facă treptat.

„Plângem după localități care se depopulează, dar uităm cum au apărut aceste localități. În urma unor nevoi economice”, a spus Pârvulescu.

El a arătat că deși localitățile nu au apărut nenatural, acum decizia politică este să se mențină localități care nu se pot susține și se depopulează.

Pârvulescu a explicat că avantajul României este imens că face parte din Uniunea Europeană și a cerut celor prezenți să facă o comparație cu situațiile țărilor din jur care nu sunt în UE, precizând că Iugoslavia, a fost distrusă de o echipă de politicieni naționaliști.

În ceea ce privește succesul reformei din Polonia care a fost făcută în 1997 a fost datorat rapidității și că a fost realizată în trei luni, iar primarii nu au avut timp să se trezească și să reacționeze, ceea ce nu se mai poate face în prezent.

El și-a exprimat surprinderea că în 2013, când se discuta despre reforma administrativă, primari din județe din sudul țării i-au spus că ei consideră că Grecia ar putea fi luată ca model.

Pârvlescu a spus că Grecia a ajuns în situația de criză din cauza ineficieței administrative și că spre exemplu, România are aproape 3.300 de localități în timp ce Germania are doar 800 de localități.

El a arătat că România a preluat modelul francez, arătând  că Franța are 32.000 de localități care nu pot fi susținute fără pierderi și că aceasta se vede acum în faptul că statul nu le poate asigura funcționarea și că există o mișcare puternică de contestare.

„Reforma administrativă este o oportunitate și ne lovim de rezistența primarilor, care trebuie să înțeleagă că nu pierd în particular”, a spus Pârvulescu explicând că ar trebui înființate regiuni care să aibă între un milion și două milioane de locuitori, dar prin menținerea județelor timp de 10 ani, pentru a micșora rezistența aleșilor locali.

El consideră că trebuiesc gândite soluții intermediare.

Coordonatorul dezbaterii, Cătălin Nechifor, a spus că se observă în ultima vreme asocierea mai multor localități, fie că e Alianța Vestului sau Asociația Moldova se dezvoltă, dar crede că sunt asociații mai degrabă cu conotații electorale.

„Trebuie să vedem și voința cetățeanului. Au fost încercări de a reveni de la oraș la comună și au murit din fașă prin neparticipare”, a spus Nechifor.

El a arătat că ar putea fi aplicat și modelul italian pentru localitățile mici.

Nechifor a spus că într-o comună din zona Abruzzo primarul nu era remunerat, acesta fiind poștaș și venea după amiaza la Primărie și semna actele și se ocupa de probleme imediate ale comunei.

Deputatul sucevean crede că dacă locuitorii unei comune constată că nu pot să susțină activitatea pot recurge la acest model.

„Dacă localitatea nu are posibilitatea să facă ceva oamenii vor trebui să spună dacă doresc să plătească salarii sau indemnizații”, a spus Nechifor  

Participanții la dezbatere, din diverse zone ale țării, au spus că se impune eficientizarea administrației publice locale, au lansat ideea limitării la două a numărului de mandate pentru primari, dar cred că trebuie să fie revenit la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

În final, Cătălin Nechifor a apreciat că trebuie să ne pregătim pentru o reformă administrativă și că dezbaterile pe această teme vor trebui să continue și să fie găsită o formulă care să fie susținută de o largă majoritate.(T.B.)