Intră acum și în grupul de
Organizația Foaie Verde din Bucovina critică dur politica premierului Ilie Bolojan, acuzându-l că împarte România în două prin alocarea inegală a fondurilor publice.
Potrivit liderului organizației, Dan Acibotăriță, zonele de vest ale țării, în special județele din Ardeal, beneficiază de investiții masive în infrastructură, în timp ce regiunea de est, inclusiv Moldova, este neglijată.
„Nu poți fi un bun prim-ministru dacă nu aplici principiul echității în distribuirea banilor. În județele bogate, cum sunt cele din Ardeal, se pompează fonduri pentru drumuri, în timp ce zone ca Moldova sunt lăsate la limita existenței. De exemplu, Gura Humorului nu are centură, ceea ce condamnă turiștii care vizitează Bucovina și locuitorii zonei la ore pierdute în trafic, în loc să petreacă timp de calitate cu familia sau cei dragi”, a declarat Dan Acibotăriță, coordonatorul Foaie Verde din Bucovina.
Acesta mai susține că politica actuală a premierului Bolojan reflectă o lipsă de viziune și o deconectare de la realitate a Partidului Național Liberal, pe care îl descrie ca având o doctrină „creștin-democrată, nu liberală”.
„Liberalii se laudă între ei, dar în realitate sunt varză murată”, a adăugat Acibotăriță, avertizând că această „segregare” regională ar putea avea consecințe negative pentru coeziunea țării.
Organizația Foaie Verde din Bucovina face apel la o distribuție echitabilă a resurselor și la o mai mare atenție acordată nevoilor regiunilor defavorizate, precum Moldova, pentru a preveni marginalizarea acestora.
Intră acum și în grupul de






