Legea privind autostrada Suceava-Satu Mare, votată de Senat. Nechifor, unul dintre inițiatorii legii: Punem presiune pe Guvern să facă această autostradă


Intră acum și în grupul de

Legea privind autostrada Suceava-Satu Mare a fost votată, miercuri, de Senat deși raportul Comisiei de Transporturi a fost unul de respingere.

De menționat este că joi era termenul la care propunerea legislativă urma să fie adoptată tacit, iar în ședința de miercuri alături de parlamentarii opoziției au votat acest proiect și parlamentari ai puterii.

Unul dintre inițiatorii legii, Cătălin Nechifor, deputat Pro România de Suceava, a salutat votul senatorilor.

„Mulțumesc frumos senatorilor și așteptăm ca proiectul să intre și să fie adoptat și de Camera Deputaților. Va fi un semnal puternic dat de Parlament Guvernului care trebuie să înțeleagă că trebuie să facă. Sperăm să fie și lege pentru ca Guvernul să nu mai poată să amâne acest proiect”, a spus Nechifor.

În Legea bugetului pentru 2019 au fost prevăzute sume de bani pentru realizarea unor studii premergătoare realizării proiectului Autostrăzii Nordului.

Amintim că în 15 martie s-a desfășurat acțiunea de protest „România vrea autostrăzi” inițiată de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi care a și inaugurat primul metru de autostradă în Suceava.
El a anunțat atunci că nu se va lăsa până când nu va călca pe autostradă la Suceava.

Parlamentari din toate partidele, majoritatea din județele din Ardeal, dar și cinci parlamentari din județul Suceava, Cătălin Nechifor (Pro România) Angelica Fădor (PNL), Bogdan Gheorghiu (PNL), Eugen Bejinariu (PSD) și Maricela Cobuz (PSD), au inițiat o lege pentru construcția Autostrăzii Nordului care să lege Suceava de Vatra Dornei-Bistrița- Dej Satu Mare până la Vama Petea.

Potrivit textului proiectului de lege, autostrada ar urma să fie construită cu fonduri din credite externe și fonduri europene și ar urma să fie realizată în termen de patru ani de la adoptarea legii.

Legea are cinci articole care prevăd că se aprobă executarea obiectivului de investiții Autostrada Vama Petea – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava, denumită în continuare “Autostrada Nordului”.

„Obiectivul de investiții Autostrada Nordului se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din credite externe  și din fonduri europene”, se prevede în proiect.

Totodată se precizează că Ministerul Transporturilor este ministerul responsabil pentru coordonarea realizării obiectivului de investiții Autostrada Nordului.

„Termenul de execuție a obiectivului de investiții Autostrada Nordului este de patru ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Prevederile prezentei legi intră în vigoare la data de 1  ianuarie 2019”, se mai arată în proiectul legii.

În expunerea de motive inițiatorii arată că în anul 2016, Guvemul a aprobat Master Planul  General de Transport al României, document strategic care stabilește principalele direcții de dezvoltare  a  infrastructurii  de  transport din România, pe toate modurile de transport:  rutier,  feroviar,  naval,  aerian  și  multimodal. Documentul ar trebui sa prezinte cadrul general de dezvoltare a infrastructurii  de transport  și sursele de finanțare până în anul 2030.(T.B.)


Intră acum și în grupul de