Intră acum și în grupul de
Asociația Foaie Verde din Bucovina a emis un comunicat de presă în care exprimă îngrijorări față de instabilitatea politică actuală la nivel național și local, subliniind necesitatea unor lideri puternici și uniți în interesul cetățenilor. Coordonatorul asociației, Dan Acibotăriţă, avertizează asupra riscurilor divizărilor interne din Partidul Social Democrat Suceava și a influențelor externe asupra conducerii țării.
În comunicatul transmis presei, Foaie Verde din Bucovina descrie timpurile politice actuale ca fiind „nesigure și zbuciumate”, unde doar cei puternici pot rezista. Se critică dur conducerea națională a României, considerată lipsită de energie și orientată spre interese străine, în detrimentul poporului: „România, din nefericire, nu are la conducere politicieni energici, care să țină cu poporul, ci niște indivizi care nu fac altceva decât jocul altor entități, străine de interesul țării noastre”.
La nivel local, asociația atrage atenția asupra „tensiunilor artificiale” din cadrul PSD Suceava, care, în opinia lor, nu sunt constructive și ar putea duce la o „rupere politică dureroasă”. Se face referire la realizările din anul 2024, când Gheorghe Șoldan și Vasile Rîmbu au colaborat pentru a învinge pe Gheorghe Flutur și Partidul Național Liberal: „Domnii Gheorghe Șoldan și Vasile Rîmbu trebuie să înțeleagă că împreună, în 2024, au făcut ceva frumos. L-au învins pe domnul Gheorghe Flutur și pe liberali”.
Comunicatul subliniază că sucevenii au acordat un vot de încredere pentru schimbare, dar acesta poate fi pierdut dacă liderii nu acționează cu atenție: „Mai trebuie spus că sucevenii au vrut o schimbare și i-au acordat un vot pe care-l pot pierde dacă nu sunt atenți la ceea ce fac și cum o fac!”.
Intră acum și în grupul de






