Acasă Politica Discuții interne în PNL Suceava: Nu avem un lider-locomotivă care să tracteze...

Discuții interne în PNL Suceava: Nu avem un lider-locomotivă care să tracteze organizațiile județene după ce s-a forțat retragerea lui Gheorghe Flutur


Intră acum și în grupul de

Un text atribuit unui fost senator PNL Suceava circulă pe grupurile interne ale partidului și ridică problema lipsei unui lider puternic capabil să mobilizeze organizațiile locale în vederea viitoarelor confruntări electorale.

În mesajul respectiv se subliniază că PNL Suceava nu dispune în prezent de un „lider-locomotivă” care să tracteze întregul județ într-o bătălie electorală. Autorul amintește că ani de zile partidul a avut un astfel de lider, în spatele căruia s-au grupat membrii și au câștigat numeroase alegeri, dar acesta a fost „forțat să se retragă”.

„Dacă ne dorim să recâștigăm din punct de vedere administrativ județul Suceava trebuie fie să identificăm, fie să se afirme la nivel public, un altfel de lider”, se precizează în text.

Mesajul subliniază necesitatea ca acest lider să își asume o „luptă la baionetă” cu principalii competitori – PSD și AUR – inclusiv prin propunerea de soluții concrete de dezvoltare începând cu anul 2028, astfel încât PNL Suceava să fie perceput de suceveni ca fiind „soluția electorală” a viitoarelor alegeri.

Textul reflectă o dezbatere internă mai amplă în cadrul PNL Suceava privind strategia partidului pentru perioada următoare, mai ales în contextul alegerilor locale și parlamentare care urmează.


Intră acum și în grupul de