Intră acum și în grupul de
Deputatul AUR de Suceava, Petru-Gabriel Negrea, a reprezentat județul și valorile românești la un eveniment dedicat promovării iei românești, desfășurat în sediul Parlamentului European din Bruxelles.
La invitația europarlamentarului Gheorghe Piperea, membru al grupului ECR, deputatul sucevean a participat alături de președinții organizațiilor AUR din orașele și comunele județului Suceava, precum și de tineri din întreaga regiune a Moldovei. Evenimentul a oferit prilejul de a aduce în atenția instituțiilor europene un simbol autentic al patrimoniului cultural național: ia românească.





„România are o identitate puternică și o moștenire culturală deosebită, pe care avem datoria să o promovăm și să o respectăm. Ia românească este mai mult decât un obiect vestimentar – este un simbol al continuității, al tradiției și al sufletului românesc. Ne dorim o Românie demnă, care își afirmă valorile și contribuie cu propria identitate la construcția europeană”, a declarat deputatul Petru-Gabriel Negrea.
Evenimentul a subliniat importanța valorilor care definesc poporul român – tradiția, credința, demnitatea și respectul pentru rădăcini. Participanții au transmis un mesaj clar de prețuire față de moștenirea culturală a României și de necesitatea promovării acesteia la nivel european.
Pe lângă aspectul cultural, delegația a avut ocazia să observe îndeaproape activitatea instituțiilor europene și modul în care sunt adoptate deciziile care influențează viața cetățenilor din statele membre ale Uniunii Europene.
Prin această prezență la Bruxelles, deputatul sucevean reconfirmă angajamentul AUR pentru promovarea identității naționale, a patrimoniului cultural și a valorilor românești, atât pe plan intern, cât și în context european.
Intră acum și în grupul de





