Intră acum și în grupul de
Organizația Foaie Verde din Bucovina a lansat un comunicat de presă în care exprimă nemulțumiri majore față de direcția actuală a politicii românești, acuzând clasa politică de subordonare față de interesele externe și de neglijarea bunăstării cetățenilor.
Potrivit coordonatorului Dan Acibotăriță, democrația românească este „modificată după binele celor care guvernează și, bineînțeles, după binele Europei Noi”, unde valorile tradiționale precum credința și familia nu mai reprezintă o prioritate.
„Suntem adepții capitalismului american, dar când vine vorba de proprietate, misoginii de politicieni români nu acceptă că ceea ce este în subsolul terenului tău este numai al tău, cum este în SUA. Bogățiile subsolului aparțin statului român, care printr-o clasă politică putredă le dă în exploatare pe doi lei companiilor multinaționale, în timp ce la taxe și impozite suntem mai asupriți decât toate țările occidentale”, se arată în comunicat.
Reprezentanții Foaie Verde din Bucovina critică acceptarea rapidă a legislației europene care, în opinia lor, contravine intereselor poporului român: creșterea prețurilor la utilități produse în țară, dar vândute de companii multinaționale, diminuarea salariilor și pensiilor sub pretextul reducerii cheltuielilor, acordarea de ajutoare financiare consistente Ucrainei și Republicii Moldova, precum și privatizările la prețuri derizorii.
„Până la urmă, cei din Uniunea Europeană ne doresc binele sau ne vor săraci, bolnavi și lipsiți de apărare?”, se întreabă Dan Acibotăriță.
Intră acum și în grupul de






