Social-democratii suceveni nu renunta la realizarea parcului industrial pe platforma Termica SA


Intră acum și în grupul de

Aleşii locali ai PSD Suceava vor susţine ca în cursul acestui an să înceapă realizarea parcului industrial pe platforma Termica SA, pe o suprafaţă de 150 de hectare de teren. Declaraţia a fost făcută luni de preşedintele organizaţiei municipale PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donţu, care a arătat, într-o conferinţă de presă, că a discutat cu primarul Ion Lungu pentru desemnarea consultanţilor proiectului în vederea realizării studiului de prefezabilitate pentru parcul industrial în care se va stabili gradul de acces la calea ferată, la utilităţi şi cât din cele 150 de hectare de teren vor fi necesare.

Donţu a mai declarat că în calitate de senator a promovat legea parcurilor industriale care oferă facilităţi investitorilor în asemenea zone.

Ovidiu Dontu 1

Întrebat dacă parcul industrial se mai poate face, în condiţiile în care terenul respectiv este în litigiu după ce administratorii judiciari ai Termica SA au cerut, în instanţă, ca suprafaţa de teren să intre în capitalul social al societăţii de termoficare, Donţu a declarat că respectivul teren este al Primăriei Suceava printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă. ”Există o hotărâre irevocabilă prin care terenul de la Termica e al Primăriei. Faptul că există unii care acţionează ca membri ai unui grup infracţional pentru a face diverse acte cu acest teren, e altceva. În acest moment, suntem în situaţia în care să obligi un proprietar să facă un transfer de proprietate. Nici măcar litigiu nu se poate numi pentru că are calitate de lucru judecat. Nu poate nimeni să ţi-l ia şi să îl ducă într-un capital social al Termica”, a declarat Donţu.

Decanul Baroului Suceava, Sorin Rusu, a fost selectat să reprezinte în instanţă Primăria Suceava în faţa administratorilor judiciari ai SC Termica SA Suceava, societate aparţinând Consiliului Local Suceava, contra sumei de 75.000 de lei.

 Consiliul Local Suceava a aprobat, în luna noiembrie 2013, angajarea unei firme de avocatură care să reprezinte municipalitatea, alături de juriştii Primăriei, în procesele cu administratorii judiciari ai Termica SA.

Administratorii judiciari ai Termica SA Suceava au deschis deja o acţiune în justiţie prin care cer Primăriei ca suprafaţa de 155 de hectare de teren pe care este amplasată Termica să fie predată societăţii, dar şi repunerea a 70 de milioane de lei în capitalul social al firmei.

 Societatea Termica SA Suceava, care a asigurat până în noiembrie 2013 agentul termic în sistemul centralizat din municipiu, este în insolvenţă de la jumătatea lunii iunie şi asigură doar activitatea de transport şi distribuţie.

 Datoriile totale ale Termica SA se ridică la 45,9 milioane de lei, din care cea mai mare parte, 26 de milioane de lei, către furnizorul de cărbune Unicom Holding.

Populaţia municipiului Suceava beneficiază de agent termic, în sistem centralizat, din luna noiembrie 2013 de la noua centrală de cogenerare pe bază de biomasă, o investiţie a firmei Bioenergy Suceava SRL, având ca acţionar firma Adrem Invest.


Intră acum și în grupul de