Intră acum și în grupul de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți informează că, în data de 12.11.2025, a fost reținut pentru 24 de ore un inculpat, fiind pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Potrivit anchetatorilor, în data de 08.11.2025, în jurul orei 23:45, inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, cu o alcoolemie peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, a condus un autoturism Audi pe drumurile publice din municipiul Rădăuți.
Acesta a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Inculpatul nu a respectat semnalele de oprire ale poliției, fiind urmărit în trafic, a provocat accidentul și a încercat să fugă de la locul faptei.
Având în vedere pericolul pentru siguranța circulației, procurorul a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor și stabilirea răspunderii judiciare.
Reamintim că un șofer de 22 de ani, cetățean ucrainean, beat (1,12 mg/l în aerul expirat), a fugit de la un scandal, a ignorat semnalul poliției, a intrat cu mașina în parapet și a abandonat-o, iar polițiștii au intrat în coliziune ușoară cu autoturismul abandonat.
Potrivit datelor din anchetă, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Rădăuți, aflați în patrulare, au fost alertați, sâmbătă seara în jurul orei 23:40, de jandarmii Detașamentului nr. 5 Rădăuți despre un incident în fața localului Tabasco.
Un individ implicat într-un scandal s-a urcat într-un autoturism Audi cu numere de înmatriculare din Marea Britanie și a părăsit locul, fiind suspectat că ar conduce sub influența alcoolului.
La ora 23:45, pe strada Calea Bucovinei, polițiștii au observat un autoturism Audi A6 fără plăcuță de înmatriculare frontală și au efectuat semnal regulamentar de oprire.
Conducătorul auto a ignorat semnalul și a accelerat, fiind urmărit pe DN CRD Rădăuți, între sensurile giratorii Nordic Twins și cel spre comuna Dornești.
Din cauza vitezei excesive, șoferul a pierdut controlul, a intrat în parapetul de pe partea stângă și a abandonat vehiculul pe carosabil, fugind de la locul accidentului.
Autospeciala de poliție a intrat în coliziune ușoară cu autoturismul abandonat, din care ieșea fum, din cauza vizibilității reduse.
Polițiștii nu au suferit leziuni și au refuzat transportul la spital.
Un echipaj al Serviciului Rutier Suceava a preluat cazul, testând polițistul care conducea autospeciala cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
În interiorul autoturismului Audi a fost găsit un portofel cu documentele unui tânăr de 22 de ani, cetățean ucrainean.
În jurul orei 01:00, o patrulă a identificat o persoană corespunzătoare semnalmentelor în zona stației Peco Mol din Rădăuți.
La vederea polițiștilor, individul a încercat să fugă, dar a fost imobilizat și încătușat fără incidente.
La sediul Poliției Rădăuți, suspectul a fost identificat ca fiind cetățeanul ucrainean de 22 de ani. Testat cu etilotestul, acesta avea o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testul drugtest a fost negativ.
Intră acum și în grupul de





