Furt la Rădăuți prin metoda „împrietenirii”: O femeie a furat 3.400 lei din caseta metalică a unui bătrân


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au identificat și finalizat cu succes un caz de furt comis prin metoda „împrietenirii”, reușind ca autoarea să restituie întreaga sumă sustrasă.

Fapta a avut loc la data de 11 august 2025, în jurul orei 10:30, când o femeie de 39 de ani, domiciliată în municipiul Suceava, s-a prezentat la locuința unui bărbat în vârstă de 84 de ani din municipiul Rădăuți. Sub pretextul vânzării unor pilote, aceasta a fost primită în casă, iar profitând de vârsta înaintată și de neatenția bătrânului, a sustras suma de 3.400 lei dintr-o casetă metalică neasigurată, după care a părăsit imobilul.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, autoarea a fost identificată și citată la sediul Poliției Municipiului Rădăuți la data de 19 martie 2026. La audieri, după ce i-a fost adusă la cunoștință calitatea procesuală și conținutul faptei, femeia a restituit integral suma de 3.400 lei persoanei vătămate, iar cele două părți s-au împăcat.

Având în vedere că infracțiunea de furt în formă simplă (art. 228 alin. (1) Cod Penal) permite împăcarea părților, ceea ce atrage înlăturarea răspunderii penale, în cauză nu s-au mai dispus măsuri preventive față de suspectă.

Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, urmând ca polițiștii Biroului de Investigații Criminale Rădăuți să soluționeze procedural cauza.

Poliția Județeană Suceava atrage atenția cetățenilor asupra riscurilor asociate metodei „împrietenirii” și recomandă ferm:

  • Să nu permită accesul în locuință sau curte persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul invocat (vânzare/cumpărare de produse, folosirea telefonului, oferirea de ajutoare etc.);
  • Atunci când este absolut necesar să primească un străin, să cheme un vecin sau o rudă;
  • Să solicite legitimarea oricărei persoane care se prezintă sub diferite calități;
  • Să evite discuțiile despre bunurile de valoare din casă și să păstreze documentele și banii în locuri greu accesibile, cunoscute doar de ei;
  • Să nu se lase tentați de prețuri „avantajoase” oferite de necunoscuți – acestea sunt adesea doar un pretext pentru a intra în casă.

Dacă ați fost victima unei astfel de fapte, sesizați imediat Poliția prin apelul unic de urgență 112, chiar dacă a trecut timp de la comiterea furtului. Rețineți semnalmentele persoanelor sau numărul de înmatriculare al autovehiculului implicat și transmiteți-le polițiștilor.


Intră acum și în grupul de