Intră acum și în grupul de
Un accident rutier s-a produs luni seara, 27 iulie 2026, în jurul orei 23:35, pe strada Grănicerului din municipiul Rădăuți.
Un bărbat de 49 de ani din Rădăuți, aflat la volanul unui autoturism marca Hyundai, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.
În urma impactului, autoturismul a fost avariat, iar stâlpul a fost distrus. La fața locului au intervenit lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Municipiului Rădăuți.
Deoarece șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru. Rezultatul a indicat o concentrație de 1,20 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde, cu consimțământul său, i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336 alineatul (1) din Codul Penal. Dosarul va fi soluționat de lucrătorii Compartimentului Rutier al Poliției Municipiului Rădăuți.
Intră acum și în grupul de






